3 miliarde de dolari pentru opoziţia libiană de la atacatorii ţării

0
336

Opoziţia libiană va avea acces la un fond fiduciar în valoare de 3 miliarde de dolari, pus la dispoziţie de către statele coaliţiei internaţionale, pentru finanţarea regiunilor care încearcă să reziste împotriva forţelor pro-Gaddafi. Grupul de contact pentru Libia, reunit săptămâna aceasta la Roma, are în vedere dezgheţarea activelor de stat libiene pentru a umple visteria rebelilor, informează publicaţia britanică The Telegraph. Iniţiativa Grupului de Contact prevede acordul ca rebelii să comercializeze petrolul aflat pe teritoriile aflate sub controlul acestora. Reprezentanţii Consiliului Naţional de Tranziţie au declarat că rebelii au nevoie de provizii de hrană şi medicamente, precum şi de bani pentru salariile angajaţilor de stat, adăugând că, fără ajutorul coaliţiei internaţionale, în termen de trei până la patru săptămâni, aceştia se vor confrunta cu penuria de alimente şi, astfel, cu o gravă criză umanitară. La reuniunea de la Roma a Grupului de Contact pentru Libia vor participa 22 de state occidentale şi din Orientul Mijlociu, împreună cu ONU, Uniunea Africană şi Liga Arabă.