Proiecte comune industriale de apărare pentru care Comisia Europeană va acorda finanțare de până la 160 de milioane de euro

0
209

Comisia publică cererile de propuneri privind proiecte comune industriale de apărare pentru care va acorda finanțare de până la 160 de milioane de euro în 2020 și anunță că șapte noi proiecte de cercetare în domeniul apărării au fost selectate pentru o finanțare de peste 23 de milioane de euro din bugetul pe 2019.

Thierry Breton, comisarul pentru piața internă, a declarat: „În această perioadă dificilă pe multe fronturi, mobilizăm toate programele UE pentru a sprijini companiile, indiferent dacă sunt mari sau mici. Ne pregătim, de asemenea, pentru viitor. Odată cu dezvoltarea în comun a tehnologiilor de apărare, construim o Europă mai rezilientă și ne consolidăm baza industrială.”

Proiectele sunt finanțate în cadrul Programului european de dezvoltare industrială în domeniul apărării (EDIDP), în valoare de 500 de milioane de euro pentru perioada 2019-2020, și, respectiv, în cadrul Acțiunii pregătitoare privind cercetarea în materie de apărare (PADR), care dispune de un buget de 90 milioane de euro pentru perioada 2018-2020. Acestea sunt programele precursoare ale cuprinzătorului Fond european de apărare, care vor promova o bază industrială de apărare inovatoare și competitivă și vor contribui la autonomia strategică a UE.

Programul european de dezvoltare industrială în domeniul apărării: propuneri pentru 2020

Cu un buget total de peste 160 de milioane de euro,  cererile de propuneri din 2020 vizează 12 categorii care reflectă nevoile de capacități critice definite în strânsă cooperare cu statele membre.

Comisia este interesată de propuneri de proiecte care să includă crearea de prototipuri, proiectarea și testarea unor contramăsuri medicale chimice, biologice, radiologice și nucleare (CBRN), cum ar fi imunoterapia preventivă și terapeutică, care ar putea aduce beneficii privind rezolvarea viitoarelor situații de criză create de pandemii, precum cea cu care se confruntă acum Europa și întreaga lume. De asemenea, cererile de propuneri urmăresc să sporească capacitățile UE de a detecta și a contracara sistemele aeriene fără pilot, cum ar fi dronele în scenarii de apărare, precum și capacitățile UE de conștientizare a situației în materie de securitate cibernetică și de apărare cibernetică, inclusiv să îmbunătățească rețelele și tehnologiile de apărare pentru comunicații și schimburi de informații securizate.

Programul include stimulente pentru participarea întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri). La fel ca în 2019, o categorie cu un buget de 10 milioane de euro este alocată în totalitate IMM-urilor, care pot oferi soluții inovatoare în domeniul apărării.

Comisia va organiza o zi de informare pentru a ghida consorțiile interesate prin procesul de depunere și pentru a încuraja cooperarea între entitățile europene prin sesiuni specifice în care acestea vor fi puse în legătură. Data exactă va fi comunicată în următoarele săptămâni.

În paralel, Comisia evaluează în prezent candidaturile depuse în urma cererilor lansate în anul 2019.

Acțiune pregătitoare privind cercetarea în materie de apărare: proiecte selectate pentru 2019

În urma cererilor de propuneri lansate în 2019, au fost selectate șapte noi proiecte de cercetare în domeniul apărării pentru a primi finanțare în valoare totală de peste 23 de milioane de euro în cadrul Acțiunii pregătitoare privind cercetarea în domeniul apărării (PADR).

Proiectele selectate se concentrează pe tehnologii cu un potențial perturbator ridicat în sectorul apărării, cum ar fi inteligența artificială și tehnologiile cuantice, precum și tehnologiile critice de apărare în fața unui război cibernetic și standardele de interoperabilitate pentru sistemele militare fără pilot.

Consorțiile care au prezentat propunerile selectate constau în 65 de integratori de sisteme europene de ultimă generație, producători de echipamente originale, întreprinderi cu capitalizare medie de piață și IMM-uri de înaltă tehnologie, respectiv institute de cercetare din 15 state membre ale UE.