Coronavirus, Spania: Numărul deceselor, în descreștere pentru a patra zi consecutiv

0
668
În Spania, una dintre cele mai afectate țări europene de coronavirus, numărul deceselor este în descreștere pentru a patra zi consecutiv, generând astfel speranța că vârful epidemiei a fost depășit, notează Guardian. Astfel, luni, autoritățile au raportat 637 de decese, cel mai mic număr înregistrat în 24 de ore, din 24 martie și până acum.

Spania rămâne însă în topul statisticilor negre cu un total de 13.550 de morți.

Potrivit sursei citate, 135.032 de oameni au fost depistați pozitiv.

Printre victime se numără și 10 medici, asistente și infirmiere. De altfel, peste 15.000 de angajați din sistemul medical au fost depistați pozitiv, după ce lipsa stocurilor i-a pus în situația de a improviza echipamente de protecție.

Epidemia, care a adus Spania în situația de a avea cel mai mare număr de decese raportat la 1 milion de locuitori, a generat colapsul spitalelor și măsuri dure de carantină, în condițiile în care, chiar dacă vârful a fost depășit, este de așteptat ca această criză să continue săptămânile ce vor urma.

Guvernul spaniol a transmis că analizează posibilitatea testării în masă și a izolării eventualilor purtători asimptomatici. (Hotnews)