Primăriile care doresc să demareze lucrări de cadastru general primesc bani de la ANCPI, prin oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară (OCPI) şi în acest an.
Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) a trimis către oficiile teritoriale bugetul aprobat pentru finanţarea lucrărilor de înregistrare sistematică la nivel de sector cadastral. Primăriile care nu au mai beneficiat de fonduri pentru realizarea cadastrului general vor putea accesa anul acesta suma de 150.000 de lei/Unitate Administrativ Teritoriala (UAT), faţă de 135.000 de lei/UAT în 2016.
Totodată, potrivit modificărilor aduse Legii cadastrului şi publicităţii imobiliare, începând din 2017, contractele de finanţare sunt multianuale, ceea ce înseamnă că primăriile nu pierd banii dacă nu finalizează lucrările până la sfârşitul anului.
Plăţile către primării vor fi efectuate după recepţia finală a lucrărilor. Finanţarea lucrărilor de înregistrare sistematică la nivel de sectoare cadastrale din extravilan, şi prin excepţie, din intravilan, se realizează în baza unui contract de finanţare încheiat de UAT cu oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară de pe raza judeţului în care se află.
Pentru a veni în sprijinul primăriilor care doresc să acceseze aceste fonduri, ANCPI a actualizat Ghidul primarului pentru desfăşurarea lucrărilor de înregistrare sistematică pe sectoare cadastrale.
Totodată, ANCPI a transmis către oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară teritoriale şi către primării modelul de contract de finanţare. Oficiile teritoriale vor trimite primăriilor scrisori de intenţie prin care sunt invitate să acceseze sumele alocate.
În 2017, ANCPI poate finanţa din venituri proprii lucrări de înregistrare sistematică la nivel de sector cadastral pentru 2.949 de UAT-uri, în restul de până la 3.181 de UAT-uri lucrările fiind finalizate sau în diverse stadii de execuţie.