Luni se dă startul la sacrificarea mieilor de Paşte

0
616

Şi în acest an, Piaţa Brestei este singurul punct de sacrificare a mieilor, temporar, din tot judeţul, care va fi deschis începând din prima zi a săptămânii viitoare. Mai sunt de pus la punct ultimele detalii tehnice pentru buna funcţionare, iar atunci când va fi deschis, dotările puse la dispoziţie de autorităţi vor fi identice cu cele ale unui mic abator: staţie de asomare, sterilizator de cuţite şi, ce este mai important, măcelari avizaţi sanitar-veterinar. Toate animalele care intră la sacrificare vor fi verificate mai întâi de medicii veterinari, ce vor fi prezenţi tot timpul. Ca o măsură de siguranţă obligatorie impusă de ANSVSA, carcasele de miei vor fi ştampilate de reprezentanţii DSVSA Dolj. Pe lângă calitatea pentru care autorităţile garantează, ne putem aştepta şi la preţuri comparabile cu cele de anul trecut, dat fiind că oferta de miei din această primăvară este mai mare în toată ţara. Anul trecut, în Craiova, preţul a pornit de la 12 lei/kg în viu şi a coborât la 7 lei. Cum nu doar carnea de miel este în tradiţia culinară a sărbătorilor pascale, autorităţile sanitar-veterinare recomandă o atenţie sporită şi la galantarele de ouă, produse din lapte şi cozonaci.

 miei 2Craiovenii vor avea şase zile la dispoziţie pentru a-şi procura mielul de Paşte. Începând de pe data de luni, de pe 10 aprilie, şi până pe 15 aprilie, punctul de sacrificare din fosta Piaţă Brestei va sta deschis pentru toţi cei care şi-au pus în plan că nu trebuie să le lipsească, de pe mese, tradiţionala friptură de miel sau ied. Pentru că nu mai sunt foarte multe zile până la deschidere, în această perioadă, reprezentanţii SC Pieţe şi Târguri se îngrijesc de amenajarea punctului de sacrificare. „Am avut tot sprijinul Primăriei Craiova în igienizarea şi amenajarea acestui spaţiu. În prezent, angajaţii SC Pieţe lucrează la punerea la punct a instalaţiilor de apă şi electricitate, precum şi la instalarea dotărilor specifice acestui punct de sacrificare”, a precizat Adrian Dinu, purtătorul de cuvânt al Pieţelor.

Punctul de sacrificare va avea dotările unui mic abator

andrei butaruCând va fi deschisă, piaţa de miei va beneficia de toate dotările care sunt necesare pentru sacrificarea animalelor. Autorităţile vor echipa punctul de tăiere cu o instalaţie de asomare şi sterilizator de cuţite. „Trebuie îndeplinite toate condiţiile cerute pentru existenţa unui mic abator. Pentru că, practic, asta va fi în Piaţa Brestei: un mic abator cu un flux tehnologic bine organizat, de la primirea şi asomarea animalelor la sacrificare, verificarea cărnii de către un medic veterinar desemnat de DSV, apoi înmânarea cărnii către cumpărător”, a explicat Adrian Dinu. În paralel, conducerea SC Pieţe a făcut deja demersurile necesare pentru obţinerea tuturor aprobărilor de la Direcţia Sanitar-Veterinară Dolj.

„Ca regulă generală, sacrificarea mieilor se poate realiza numai în unităţi de abatorizare autorizate sanitar veterinar pentru schimburi intracomunitare pentru sacrificarea de ovine,  publicate pe site-ul ANSVSA. În cazuri excepţionale, sacrificarea mieilor poate fi realizată şi în spaţii amenajate temporar, organizate în condiţiile legii în care să se asigure supravegherea sanitară veterinară şi în care sunt respectate condiţiile prevăzute de legislaţie”, a precizat dr. Andrei Butaru, director executive al DSVSA Dolj.

Şi anul acesta, singurul spaţiu amenajat temporar pentru sacrificarea mieilor este situat în aceeaşi zonă, nefiind impuse restricţii din motive de sănătate a animalelor, mai exact piaţa Brestei. Activitatea de sacrificare a mieilor în spaţii amenajate temporar se realizează  numai în perioada 30.03 – 15.04.2017, între orele 6.00-17.00.

Cumpărătorii nu vor aştepta mult la cozi

Potrivit reprezentanţilor SC Pieţe şi Târguri, sacrificarea mieilor de Paşti va fi făcută de o firmă specializată, care dispune de măcelari calificaţi, cu toate analizele medicale la zi. Pentru că se aşteaptă să fie mulţi cumpărători în săptămâna de dinaintea Paştelui, autorităţile se îngrijesc să fie puse la dispoziţie mai multe posturi de sacrificare. „Am solicitat să fie acoperite minim cinci posturi de sacrificare în primele zile ale săptămânii viitoare, urmând ca, de la mijlocul săptămânii şi până sâmbătă, când va creşte şi numărul cumpărătorilor, să se poată dubla numărul posturilor de sacrificare. Scopul este, bineînţeles, de a reduce la minim timpul de aşteptare al cumpărătorilor de miei”, a mai spus Adrian Dinu.

Carnea de miel, însoţită de certificate sanitar veterinar

miei 1Conducerea DSVSA Dolj atrage atenţia că loturile de carne de miel sunt livrate din abatoare însoţite de certificat sanitar veterinar. Carnea de miel rezultată în urma sacrificărilor în spaţiile amenajate temporar se obţine numai la cererea directă a consumatorilor şi numai după efectuarea examenului ante şi post mortem, neputând fi livrată către alte unităţi din domeniul alimentar înregistrate/autorizate sanitar veterinar.

„Marcarea carcaselor de miei se realizează cu respectarea prevederilor legale referitoare la marcarea şi certificarea sanitară veterinară a cărnii proaspete şi marcarea produselor de origine animală destinate consumului uman, iar marcarea cărnii de miel rezultată în urma sacrificărilor în spaţiile amenajate temporar se realizează cu o marcă de sănătate de formă rotundă cu diametrul de 3,5 cm, în interiorul căreia este înscris indicativul judeţului urmat de codul numeric acordat de DSVSA Dolj”, a mai specificat dr. Andrei Butaru.

Transportul mieilor pentru tăiere este efectuat numai în mijloace auto autorizate sanitar veterinar şi însoţit de certificate sanitare veterinare care să ateste sănătatea acestora, precum şi de documente privind informaţiile lanţului alimentar conform modelului stabilit de ANSVSA.

Eficienţa, dublată prin sprijinul altor autorităţi

Pentru eficientizarea acestor acţiuni, medicii veterinari vor solicita, ori de câte ori consideră necesar, sprijinul altor autorităţi competente judeţene/locale (Primării, Consiliu Judeţean, Instituţia Prefectului, ANAF, ANPC, MS etc.) în vederea organizării unor acţiuni comune de inspecţie şi control, în limita competenţelor stabilite prin legislaţia în vigoare şi în baza protocoalelor de colaborare încheiate cu alte autorităţi.

Animalele destinate sacrificării trebuie să îndeplinească mai multe criterii. Printre acestea, fermele/exploataţiile de unde vor fi livrate animalele pentru tăiere, precum şi operatorii din domeniul alimentar care desfăşoară activităţi de procesare, depozitare, transport/distribuţie şi comercializare a cărnii de miel şi a produselor derivate din aceasta deţin autorizare/înregistrare sanitară veterinară eliberată în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare. De asemenea, animalele trebuie să aibă o stare corespunzătoare de sănătate şi sunt admise pentru sacrificare în vederea consumului public numai animale identificate conform legislaţiei în vigoare, crescute în ferme, localităţi şi zone indemne de boli transmisibile.

Ce taxe trebuie să lăsăm în piaţă

mieiComercianţii care vor să-şi vândă mieii de Paşte în Piaţa Brestei trebuie să plătească o taxă de 5 lei pe zi pe cap de animal, tarif care a fost aprobat prin HCLM Craiova nr. 216/2016.

O altă taxă este percepută de SC Pieţe şi Târguri şi cumpărătorilor. Dacă o persoană îşi alege mielul potrivit, plăteşte comerciantului şi apoi îl pune în portbagaj, viu, atunci nu este obligat să plătească nici o taxă administraţiei. În cazul în care vrea să-şi ia doar carnea, numai bună de pus în cuptor sau pentru un stufat cu multă verdeaţă, atunci trebuie să achite contravaloarea serviciilor de sacrificare. Potrivit reprezentanţilor SC Pieţe şi Târguri, pentru fiecare animal tăiat, indiferent că este un miel mare sau ied mai micuţ, se plăteşte acelaşi preţ de 22 de lei. Avantajul este că animalul este sacrificat, cum spuneam, în condiţii de igienă şi siguranţă alimentară.

Se anunţă preţuri de 12 lei pe kilogram, în viu

Anul trecut, în punctul de sacrificare din Piaţa Brestei, au fost sacrificaţi 1.000 de miei şi iezi, iar cumpărătorii au fost mulţumiţi de condiţiile de tăiere, dar şi de preţurile pe care le-au practicat ciobanii. „În 2015, cererea a fost mult mai mare decât oferta, astfel că preţul mieilor a crescut odată cu apropierea Paştelui. Dimpotrivă, anul trecut, în 2016, evoluţia preţurilor la de vânzare în viu a mieilor de Paşte practicate de comercianţii de miei în Piaţa Brestei a fost descrescătoare.

Apreciem că şi anul acesta oferta va fi bogată, astfel că nu ne aşteptăm ca preţurile să difere faţă de cele practicate anul trecut”, spune purtătorul de cuvântul al Pieţelor, Adrian Dinu. Vânzările de miei, în viu, au început anul trecut de la un preţ de 12-13 lei pe kilogram, în primele zile, şi a scăzut în fiecare zi, până s-a ajuns în sâmbăta dinaintea Paştelui la 8 lei pe kilogram, ba chiar, în câteva cazuri, şi la 7 lei pe kilogram.

Cum să alegem mielul cel mai gustos

miei 3Crescătorii de animale spun că mielul devine o delicatesă abia după 30 de zile şi, mai ales, dacă are peste 9 kilograme. Cei mai de calitate miei sunt, aşadar, cei care au o greutate cuprinsă între 9 şi 20 de kilograme în carcasă. Amatorii de carne de miel trebuie să ştie că, în căutarea iezilor şi mieilor cât mai fragezi, trebuie să aibă în vedere să nu aibă vârsta mai mică de 30 de zile.

Dacă animalul este mai tânăr de o lună, carnea lui nu este suficient de gustoasă. În ceea ce priveşte rasele de miei, se spune că mielul cel mai bun, ideal, este cel din rasa Karakul. Deşi nu este o rasă specializată în producţia de carne, ci mai mult pentru pielea sa, care este considerată unicat, aceşti miei au cea mai gustoasă carne, cu o densitate şi un gust aparte, fiind preferaţi la export de ţările arabe.

Nu vor lipsi controalele

În perioada premergătoare sărbătorilor de Paşte, ca în fiecare an, medicii veterinari acţionează pentru protejarea sănătăţii şi respectarea intereselor consumatorilor, prin activitatea specifică de monitorizare şi control a siguranţei alimentelor şi a sănătăţii animalelor. Conducerea DSVSA Dolj a publicat programul de lucru al unităţilor din subordine şi graficul medicilor veterinari în această perioadă.

Nu vor lipsi verificările în pieţe alimentare şi târguri. Controalele urmăresc respectarea condiţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor din toate târgurile de animale, pieţele agroalimentare, unităţile de tăiere, procesare, depozitare, comercializare şi unităţile de alimentaţie publică.

Permanenţa asigurată timp de o lună de zile

miei 4„DSVSA Dolj a stabilit un program de lucru pentru perioada 15.03 – 15.04.2017, în baza căruia medicii veterinari vor efectua controale şi verificări ale modului în care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare în obiectivele supuse controlului sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor. Astfel, în perioada 15.03 – 15.04.2017 este asigurată permanenţa la nivelul DSVSA, CSVSA şi CSVZ, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică, vor fi afişate programul de lucru, numele medicului veterinar responsabil şi numărul de telefon la care consumatorii pot sesiza orice aspect privind nereguli în domeniul siguranţei alimentelor. În toate pieţele agroalimentare şi în alte locuri special amenajate în care va fi valorificată carnea şi celelalte produse de origine animală, se asigură necesarul de personal sanitar veterinar şi permanenţa acestuia, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică”, ne-a precizat dr. Andrei Butaru, director executive al DSVSA Dolj.

Atenţie la ouă şi produsele din ouă!

Cum de sărbătorile pascale nu doar carnea de miel este la mare căutare, ci şi ouăle, medicii veterinari recomandă prudenţă sporită şi la achiziţionarea acestora. „Producătorii şi comercianţii care valorifică ouă pentru consum uman, fermele producătoare şi centrele de ambalare ouă trebuie să fie autorizate/înregistrate sanitar veterinar conform legislaţiei sanitare veterinare în vigoare. Transportul ouălor se efectuează numai în mijloace auto autorizate sanitar veterinar, iar pe întreaga perioadă de depozitare şi comercializare este asigurată  temperatura şi  igiena corespunzătoare. Să mai spunem că ouăle trebuie să fie marcate cu codul producătorului şi să provină din centre de ambalare ouă autorizate în conformitate cu prevederile privind standardele de comercializare aplicabile ouălor. Examenul ovoscopic este efectuat de personalul veterinar din cadrul circumscripţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor pentru ouăle valorificate de către producătorii particulari în pieţele agroalimentare şi târguri”, a menţionat directorul executive al DSVSA Dolj.

În cazul în care cumpărătorii constată că ouăle au coaja crăpată sau lovită sunt sfătuiţi să nu cumpere, pentru ca ulterior comerciantul să procedeze la retragerea acestora de la vânzare şi trimiterea către o unitate de neutralizare sau prelucrare tehnică.

Verificări şi la produsele din lapte

Laptele crud care este destinat vânzării directe sau prelucrării în brânzeturi trebuie să provină de la animale sănătoase, care nu suferă de boli ce pot fi transmise la om prin intermediul laptelui, crescute în ferme/exploataţii autorizate/înregistrate sanitar veterinari. Măsura pare să fie asigurată şi de faptul că toţi micii producători care comercializează lapte şi brânzeturi în pieţele agroalimentare şi târguri din Dolj sunt înregistraţi sanitar veterinar, conform prevederilor Ordinului ANSVSA nr. 111/2008.

Cum carnea de miel este bine asezonată şi cu brânzeturile, medicii sanitar-veterinari ne recomandă să cumpărăm şi de la micii producători, doar dacă sunt expuse la vânzare în spaţii special amenajate din pieţe agroalimentare şi târguri, în vitrine destinate acestui scop, în recipiente (tăvi) confecţionate din materiale necorodabile, uşor de curăţat şi igienizat (plastic, ceramică, inox etc.).

În cazul în care transportul şi păstrarea brânzeturilor în vederea vânzării directe către consumatorul final se realizează în recipiente confecţionate tradiţional din lemn (putini), acestea trebuie să fie curate şi identificate corespunzător, pentru prevenirea contaminării şi asigurarea trasabilităţii produselor. Comercializarea brânzeturilor în pieţele agroalimentare şi târguri se va face numai în ambalaje de desfacere corespunzătoare de unică folosinţă (pungi de plastic alimentare, hârtie cerată alimentară etc.) sau alte tipuri de recipiente curăţate şi igienizate corespunzător.

Ce pot păţi comercianţii certaţi cu legea

Alte produse alimentare tradiţionale (cozonaci, prăjituri, produse de panificaţie, legume de sezon etc.) se pot comercializa în spaţii amenajate şi înregistrate sau autorizate sanitar veterinar, sub controlul personalului de specialitate. În cazul în care, cu ocazia controalelor sanitare veterinare, se constată că nu sunt respectate condiţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, în funcţie de gravitatea abaterilor constatate medicii veterinari vor suspenda activitatea unităţii respective până la remedierea tuturor deficienţelor, vor aplica sancţiuni sau vor confisca produsele alimentare care pot constitui un pericol pentru sănătatea cetăţenilor.

Dacă există suspiciuni cu privire la substituirea cărnii de ovine cu carne provenită de la alte specii cât şi în cazul suspiciunii de substituire a speciilor de peşti sau în situaţia în care există dubii cu privire la încadrarea în parametrii de calitate şi siguranţă stabiliţi de legislaţia în vigoare, medicii veterinari oficiali pot preleva probe conform prevederilor legale.

LAURA MOŢÎRLICHE şi VALENTIN CEAUŞESCU