Reacţia oficială a WTA după scandalul generat de meciul Irina Begu – Caroline Garcia

0
405

Women’s Tennis Association (WTA) a reacţionat, marţi seară, în cazul scandalului declanşat de partida dintre Irina Begu şi Caroline Garcia, câştigată de româncă în turneul de la Charleston, scor 6-4, 2-6, 7-6 (3), şi a precizat că nu a găsit probe împotriva franţuzoaicei.

Conform publicaţiei Bola Amarela, din Portugalia, Garcia a avut o reacţie suburbană la adresa Irinei, spunând despre adversară că este o “ţigancă împuţită”. Gestul jucătoarei din Hexagon ar fi fost suprins de microfoanele amplasate pe terenul central, după un punct câştigat de româncă pe finalul setului decisiv. Jucătoarea în vârstă de 22 de ani s-a întors cu faţa către tribune şi ar fi rostit, în limba franceză, cuvinte înjositoare şi rasiste: “Nu pot să cred că mă bate o ţigancă împuţită”.

WTA a demarat o anchetă internă, iar cu puţin timp în urmă a publicat pe reţelele de socializare un răspuns oficial, prin vocea CEO-ului Steve Simon.

“Ca răspuns la informaţiile din media pentru comportamentul necorespunzător al Carolinei Garcia.

Cel mai înalt nivel de comportament profesional pe terenul de tenis e extrem de important pentru WTA şi orice e mai prejos de asta e inacceptabil. După investigaţii amănunţite, nu am găsit nicio dovadă în suportul acestor acuzaţii. Cazul este închis”, se arată în scurtul comunicat publicat de WTA.

Tenismena Irina Begu (locul 33 WTA) a precizat, marţi seară, pe o platformă de socializare, că nu a auzit nicio jignire la adresa ei din partea franţuzoaicei Caroline Garcia (locul 44 WTA), în timpul meciului din turul 1 al turneului de la Charleston, SUA. “Personal eu nu am auzit acest lucru şi nici nu am văzut vreo înregistrare care să certifice acest lucru. Dacă aceste declaraţii au fost făcute, cu siguranţă WTA va analiza situaţia şi va lua măsurile corespunzătoare. Fiind încă în timpul turneului, toată atenţia mea se îndreaptă către tenis (antrenamente, recuperare, meciuri), aş dori să mă concentrez pe activitatea mea şi să las deoparte alte lucruri care mă pot influenţa în sens negativ”, a scris Irina Begu, pe contul personal de Facebook.