S-au ciocnit din pricina vitezei

0
340

Sâmbătă, în jurul orei 11.00, pe D.J. 552, în comună Bucovăţ, s-a produs un accident rutier în urma căruia o persoană a ajuns la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Din primele cercetări ale poliţiştilor rutieri s-a stabilit faptul că Eduard P., de 23 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism Opel pe DJ 552, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum şi într-o curbă la dreapta a pătruns pe contrasens intrând în coliziune cu un autoturism Renault condus din sens opus de Ilie C., 58 de ani, din Craiova. Din accident a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto de 58 de ani, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.” În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a precizat subcomisar Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.