În parteneriat cu Universitatea din Craiova / Adrem Invest lansează proiectul de internship “Primul pas în carieră 2015”, ediția a 2-a

0
340

Adrem Invest, parte a grupului ABBC, este o companie 100% românească, ce oferă servicii integrate în domeniul distribuţiei energiei electrice, gazelor naturale, cât şi energiei obţinute din surse regenerabile. În parteneriat cu Universitatea din Craiova, Adrem Invest lansează proiectul de internship “Primul pas în carieră 2015”, ediţia a 2-a.

Astfel, studenţii şi masteranzii au oportunitatea de a îşi dezvolta abilităţile şi a pune în practică cunoștințele tehnice dobândite în timpul studiilor. “Primul pas în carieră” se află la a doua ediţie şi  are ca scop descoperirea tinerilor cu viziune şi ambiţie.  Adrem Invest îşi propune să instruiască tinerii studenți și masteranzi, implicându-i în diverse proiecte ale companiei, sub îndrumarea managerilor cu experienţă, care le vor împărtăşi din cunoștințele dobândite de-a lungul carierei. Prezentarea programului de Internship va avea loc luni, 6 aprilie 2015, ora 14:00 în Aula AK1 a Facultăţii de Inginerie Electrică. În cadrul prezentării, participanţii vor afla informații despre companie, secţiunile programului de internship, iar la final va exista o sesiune de întrebări şi răspunsuri.

„Studenţii vor avea parte din plin de experienţe practice relevante”

“Cariera poate fi influenţată şi susținută de experienţe inedite alături de oameni care îndrăznesc să îşi transforme visurile în realitate. Credem cu tărie ca acest program este una dintre ele, iar studenţii Universităţii din Craiova vor avea parte din plin de experienţe practice relevante sub îndrumarea colegilor noştri.  Ediţia de anul trecut ne-a adus în companie tineri isteţi, dornici să aplice cunoştinţele învăţate în timpul facultăţii, iar colaborarea frumoasă pe care o avem cu ei, ne-a determinat să continuăm să dezvoltăm proiectul „Primul pas în carieră” şi în acest an . Aşadar, le doresc succes tinerilor talentaţi şi ambiţioşi!”, a declarat Mihai Olaru, COO Adrem Invest.

Servicii integrate în domeniul distribuţiei energiei electrice

Candidaturile (Curriculum Vitae  + scrisoare de intenţie) vor fi depuse exclusiv online, pe website-ul www.adrem.ro, la secţiunea Cariere, cu numele post : „Primul pas în carieră”, în perioada 6– 30 aprilie. Proiectul de internship „Primul pas în carieră” se adresează studenților din anii terminali şi masteranzilor Facultății de Inginerie Electrică din Craiova. Adrem Invest este o companie 100% românească ce oferă servicii integrate în domeniul distribuţiei energiei electrice, gazelor naturale, cât şi a energiei obținute din surse regenerabile. Începand din august 2014, Adrem Invest, parte a grupului ABBC, a preluat exclusiv întregul portofoliu al Diviziei Servicii Integrate şi a păstrat numele companiei istorice Adrem Invest. Având un număr de peste 850 de angajaţi, Adrem Invest asigură, prin serviciile oferite, o acoperire la nivelul întregii ţări prin intermediul celor peste 30 de centre zonale şi celor trei sedii regionale din Craiova, Târgu Mureş şi Bacău.