Morar renunţă la şefia Parchetului General

0
375
Daniel Morar

Prim-adjunctul procurorului general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Daniel Morar, a anunţat, ieri, că a decis să se retragă din această funcţie şi i-a comunicat acest lucru preşedintelui Traian Băsescu. „Am decis, pentru a nu crea probleme, să mă retrag din această funcţie. I-am spus domnului preşedinte Traian Băsescu decizia mea, iar după numirea la Curtea Constituţională trebuia să fi devenit evident pentru oricine că nu mai am o miză personală în ocuparea vreuneia din cele două funcţii mult-discutate (n.r. – procuror general sau şef la DNA)”, a declarat Daniel Morar. El a precizat că a renunţat la această „competiţie” pentru că a dorit să îi dea preşedintelui Traian Băsescu „dreptul şi limitele, şi marja de a negocia cu ministrul de Justiţie şi de a obţine pentru vârful DNA-ului, pentru vârful Ministerului Public, oameni dintre cei mai buni”. Morar a spus că zilele trecute, inclusiv joi, a aflat că este pe cale să genereze o mare problemă constituţională, să declanşeze un conflict între puterile statului, ceea ce „pare un lucru serios, şi nu vreau să fac asta. Acesta este motivul pentru care am decis să pun capăt carierei mele în fruntea Ministerului Public, nu înainte de a vă spune că ceea ce au făcut procurorii DNA în această perioadă a fost un lucru extraordinar, că ceea ce au făcut judecătorii care au instrumentat dosarele noastre, de la toate instanţele, a fost, de asemenea, un lucru extraordinar, pentru care eu le sunt profund rcunoscător”. El a precizat că a venit în fruntea Ministerului Public pentru a rezolva problemele, nu pentru a crea altele, de aceea a decis să plece. „În momentul în care cei mai importanţi oameni din statul român, atât premierul Victor Ponta, cât şi preşedintele Traian Băsescu, îţi spun că e o problemă mare de constituţionalitate şi îţi spun ţie, lui Morar, că, rămânând acolo, împiedici numirile în Ministerul Public sau că eşti o problemă pentru sistem, trebuie să pleci. Eu am venit aici să rezolv probleme şi nu să creez unele. Prin urmare, o să solicit CSM să revoce, să înceteze detaşarea mea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte în funcţia de prim adjunct al procurorului general”, a declarat Daniel Morar. În locul acestuia vine, interimar, Gabriela Scutea, adjunctul procurorului general. Secţia pentru procurori a CSM a decis ieri ca Daniel Morar să fie numit consilier al preşedintelui Consiliului, Oana Schmidt Hăineală. Decizia intră în vigoare de la 15 aprilie.