Craiova deschide „Biblioteca virtuală a patrimoniului european”

0
104

Zece adulţi din Belgia, Bulgaria, Franţa, Italia, Letonia, Polonia şi Suedia sunt prezenţi în Craiova şi lucrează pentru crearea unui site, sub forma unei cărţi virtuale, în care va fi prezentat patrimoniul cultural al oraşului, cu scopul de a-l face mai cunoscut atât comunităţii locale cât şi celei europene. Pe site-ul Băniei vor fi postate ulterior şi alte imagini şi informaţii cu patrimoniul cultural din ţările reprezentanţilor implicaţi în această activitate.

Demersul face parte din Atelierul european – VLEH – “Biblioteca virtuală a patrimoniului european”, un proiect Grudving, finanţat din Fonduri Europene  şi derulat în Craiova de Asociaţia EDUNET,  în perioada 3-9 aprilie a.c.. Cei 10 adulţi, prezenţi în Bănie vor învăţa să folosească mijloacele IT pentru a crea cărţi virtuale despre patrimoniul cultural european pentru a-l valoriza în mediul online. Atelierele vor alterna cu vizite de studiu în cadrul cărora participanţii vor colecta informaţii despre patrimoniul local al Craiovei: arhitectură, cultură şi istorie şi peisagistică. Astfel, ieri, aceştia au vizitat Primăria, English Park-ul şi centrul istoric al oraşului. Astăzi fac o incursiune în arta şi cultura oltenească la Casa Băniei, Muzeul de Artă şi Biserica Madona Dudu, iar, mâine vor observa peisagistica urbană în Parcul „Nicolae Romanescu”.

Patrimoniul cultural locale valorificat şi pe internet

„Tematica acţiunii este valorificarea patrimoniul european şi crearea unei biblioteci virtuale, folosind mijloacele IT. Prin acest proiect aş vrea să schimbăm percepţia asupra patrimoniului, să-l valorificăm. În prezent eu nu am o hartă a oraşului cu obiective sau pliante despre anumite instituţii de cultură. Am găsit doar un pliant mai vechi despre Muzeul Olteniei. Avem nevoie de materiale informative pentru a arăta valorile şi arhitectura. Cei 10 adulţi prezenţi în Craiova au acest rol. Sunt de diverse vârste şi specializări- arhitect, student la teoria artei, speolog, absolvent de master în politici internaţionale, bibliotecar, informaticieni. Ei vor crea o pagină gen wikipedia pentru oraşul nostru. Publicul larg va avea acces la această prezentare pentru că va fi publicată pe internet. Este interesant ce vor selecta aceşti străini pentru prezentarea patrimoniului nostru. Cum văd ei Craiova şi mai ales ce propuneri au pentru dezvoltare durabilă”, precizat Victor Dudău, reprezentant al Asociaţiei EDUNET .

Craiova va avea o carte virtuală alături centre europene. Fiecare participant va crea o carte virtuală despre ţara sa utilizând prezentarea patrimoniului său local realizată în perioada de pregătire pentru atelier. Produsele finale vor fi prezentate la sfârşitul acestei săptămâni într-o conferinţă la care sunt invitate autorităţi locale şi reprezentanţi ai instituţiilor de cultură.