Femeie din Calopăr, decedată la locul de muncă din cadrul Primăriei din localitate

0
441

Ieri,  5 martie , în jurul orei 18:30, polițiștii Secției nr.13 Poliție Rurală Segarcea au fost sesizați cu privire la faptul că, în sediul unei instituții publice, Primăria din comuna  Calopăr, a decedat o femeie. A fost vorba despre un deces din cauze naturale, nefiind vorba despre un accident de muncă.

“La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii, ocazie cu care s-a stabilit că o femeie de 57 de ani, din municipiul Craiova, angajată a respectivei instituții publice, a decedat. În cauză,  a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, a precizat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj. La fel s-a pronunţat şi Cătălin Mohora, inspector – şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Dolj : “Nu putem vorbi despre un accident de muncă. Decesul a survenit din cauze naturale, de sănătate. Am făcut şi noi, prin inspectorii de specialitate pe care îi avem, cercetări în acest sens. Concluzia este foarte clară – n-a fost vorba de accident de muncă”  .