Scandal în toiul nopţii, în Craiova

0
545

Noaptea trecută, în Craiova a avut loc un scandal, în trafic, între mai multe persoane aflate în două autoturisme. În faţa uneia dintre maşini, în care se aflau patru bărbaţi, a apărut un alt autovehicul, cu şase bărbaţi, unele cu feţe acoperite. Cei din al doilea autoturism au coborât şi i-au ameninţat pe ceilalţi , le-au distrus automobilul şi au plecat. Conform celor declarate de purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru, incidentul s-a petrecut  pe str. “Pelendava” , spre Calea Severinului, “nefiind cunoscute cauzele producerii incidentului, dar cercetările sunt continuate de poliţişti, în vederea lămuririi stării de fapt şi a identificării tuturor persoanelor implicate în această altercaţie, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de ameninţare şi distrugere”.