Prim-ministrul României, Ludovic Orban, s-a ieri cu reprezentanții comunității austriece de afaceri din România. Întâlnirea a prilejuit un dialog deschis cu oamenii de afaceri prezenți, cu privire la politicile economice și sociale ale Executivului, precum și legat de perspectivele dezvoltării unor noi proiecte investiționale în România.
Prim-ministrul Ludovic Orban a subliniat angajamentul Guvernului cu privire la implementarea unor politici publice prietenoase cu toți investitorii din economia României.
Șeful Executivului a mai arătat că Guvernul va depune toate eforturile necesare pentru asigurarea stabilității și predictibilității cadrului fiscal-bugetar, în sprijinul activităților generatoare de valoare adăugată și locuri de muncă în economie.
Înaltul oficial român i-a asigurat pe cei prezenți de întreaga disponibilitate a executivului pe care îl conduce pentru menținerea unui dialog constant cu reprezentanții mediului de afaceri. Guvernul român dorește să fie un partener de încredere pentru investitorii în economia româneasca.
Austria se află între primele trei surse de investiții străine în economia noastră și un important partener comercial al României. Investitorii austrieci din România contribuie la competitivitatea internațională a economiei noastre și susțin, la rândul lor, ecosisteme importante de întreprinderi mici și mijlocii.