Russell Crowe scoate la licitaţie lucruri care îi amintesc de fosta soţie

0
328

Actorul australian Russell Crowe organizează la 7 aprilie, dată ce coincide cu ziua căsătoriei sale cu Danielle Spencer, o licitaţie în care scoate la vânzare multe dintre lucrurile care i-au aparţinut sau care îi amintesc de fosta soţie, relatează online ziarul spaniol La Vanguardia.

“Arta Divorţului”, aşa se numeşte licitaţia ce va fi organizată în prima săptămână a lunii aprilie, cu ajutorul casei Sotheby’s. Deşi protagonistul filmului “Gladiator” s-a despărţit de mulţi ani de fosta lui soţie, actriţa şi cântăreaţa Danielle Spencer, de abia în luna decembrie cei doi foşti soţi au ajuns la un acord.

Pentru a marca încheierea relaţiei, actorul a decis să scoată la vânzare tot ceea ce îi reaminteşte de fosta soţie, un lot de 227 de piese, printre care se numără ceasuri, filme, lucrări de artă, piese de mobilier, aproape 20 de chitare, un Mercedes S500 (din 2001), două motociclete şi chiar o piesă din armura pe care actorul a folosit-o în “Gladiator”.

Despre decizia de a vinde aceste obiecte personale, Crowe a explicat: “Divorţul are modul său de a te face să examinezi lucrurile care sunt importante în viaţă (şi cele care nu sunt)”, notează actorul în comunicatul casei Sotheby´s Australia.

“De-a lungul procesului, mi-am dat seama că aveam multe lucruri din filmele mele, obiecte pe care le-am colecţionat sau lucruri în general. Cutii şi cutii de lucruri. De aceea, în acord cu spiritul primăverii şi în căutare de aer proaspăt, iată o selecţie din această colecţie”, notează Russell Crowe. Pentru cei interesaţi să cumpere, actorul a postat imagini cu majoritatea acestor lucruri pe contul său de Twitter. Cinefilii se vor putea bucura de câteva articole din filmele sale, vioara la care a cântat în “Master and Commander” sau tunica pe care a purtat-o în ”Robin Hood” (estimată la 25.000 de dolari australieni).