Peste 500 de elevi din clasa a VIII-a au lipsit de la simulări

0
341

Ieri, s-a desfăşurat prima probă a simulării Evaluării Naţionale, pentru elevii clasei a VIII-a. „La această fază, s-au prezentat 4.543 de elevi, din cei 5.319 înscrişi, şi aşteptăm documentele doveditoare( scutiri medicale, etc.) pentru cei care nu au fost la examinare. Au fost îndeplinite toate condiţiile, similare cu un examen adevărat, care va veni în vară, dar a fost eliminată o elevă, din cauză că telefonul mobil i-a sunat chiar când examenul era pe final. Mâine (ieri – n.r.) se va desfăura proba la Matematică. Notele obţinute la aceste simulări nu vor fi trecute în catalog, în afara excepţiilor în care copiii cer în scris, cu acordul părinţilor, acest lucru.  Aş dori să mai specific ceva: după obţinerea avizului Ministerului Educaţiei Naţionale, 14 elevi vor susţine, astăzi (ieri – n.r.), proba de competenţe lingvistice într-o limbă străină, unul singur fiind din judeţ – Liceul „Horia Vintilă” din Segarcea, ceilalţi fiind din Craiova – Liceul de Arte „Marin Sorescu”, Colegiul Naţional Economic „Gheorghe Chiţu”, Colegiul Naţional „Carol I”, Liceul Tehnologic de Transporturi Auto, Liceul „Henri Coandă”. Candidaţii au prezentat acte doveditoare că nu au putut fi prezenţi la susţinerea examinării iniţiale, din motive obiective”, a precizat prof. Monica Leontina Sună, inspector general al învăţământului preuniversitar doljean.