Saltele întinse direct pe podea, panică, urlete de durere, multă suferinţă. Seara zilei de 4 martie 1977 a rămas adânc întipărită în memoria medicilor de la Spitalul Judeţean din Craiova, care au salvat sute de vieţi, victime ale marelui cutremur. Chirurgul pediatru acad. prof. univ. dr. Corneliu Sabetay, pe atunci aflat la început de carieră, rememorează clipele de groază, ce aveau să se transforme într-un adevărat examen pentru corpul medical craiovean, dar şi într-un exemplu de solidaritate umană, în faţa unei catastrofe cum nu se mai pomenise.
În urmă cu 41 de ani, Craiova abia se dezmorţea după lunile de iarnă. Ziua fatidică de 4 martie 1977 a căzut într-o vineri, neobişnuit de caldă, cumva în opoziţie cu episodul de iarnă autentică pe care îl traversăm acum, de mai bine de o săptămână. Staţiile meteo înregistrau o temperatură de 13 grade Celsius la amiază şi nimic nu prevestea dezastrul ce avea să lovească oraşul la căderea întunericului. La ora 21 şi 23 de minute pământul s-a cutremurat cu putere. Doar 56 de secunde au fost suficiente pentru a distruge peste 500 de clădiri, alte 40.000 de locuinţe fiind afectate. Marele cutremur lăsa în urmă, la Craiova, 41 de morţi, 802 răniţi şi distrugeri inimaginabile.
Toate geamurile de la spital s-au spart
În seara respectivă, chirurgul Corneliu Sabetay se întorsese la spital pentru a consulta un pacient pe care îl avea sub atentă supraveghere. După ce s-a asigurat că totul este în regulă, medicul a luat liftul fiind gata să plece spre casă. În acel moment, unda seismică a lovit cu putere. Un zgomot infernal şi un vuiet apocaliptic i-au rămas şi acum întipărite în minte. La fel şi culoarea neobişnuit de întunecată a cerului.
«Încercând să cobor de la etajul nouă, am remarcat, în momentul în care am ieşit din lift, spre curtea interioară a spitalului, un zgomot extraordinar. Toate ferestrele spitalului s-au spart. Am simţit cum se mişcă pământul. Nu mi-am dat seama imediat ce se întâmplase. Apoi, am vrut să mă asigur că familia mea este bine. Locuia de mai bine de 50 de ani într-o casă aflată la intersecţia dintre strada „Unirii” şi „Simion Bărnuţiu”. I-am găsit pe toţi la poartă, speriaţi de ceea ce se petrecuse. Părinţii mei trăiau cu teama cutremurului din 1940 care omorâse o persoană pe strada Madona Dudu. În acel moment am văzut cum foarte multe maşini se îndreptau către spital, aşa că m-am hotărât să mă întorc la spital, unde aveam să văd adevărata dimensiune a acestei catastrofe naturale», rememoreză firul evenimentelor acad. dr. Corneliu Sabetay.
Saltele aşezate pe jos, de la parter până la etajul doi
Şi, într-adevăr, Spitalul Judeţean din Craiova, ce fusese dat în folosinţă în urmă cu doar şapte ani, semăna cu o unitatea sanitară aflată în plin teatru de război. Sute de răniţi erau aduşi cu ambulanţe şi maşini personale, din toate părţile. O învălmăşeală de nedescris. Medicii au fost chemaţi de acasă. Sute de saltele au fost aşezate pur şi simplu pe podea, de la parter şi până la etajul doi, pentru a face faţă numărului mare de răniţi.
„De la poarta spitalului am văzut agitaţie mare. O asistentă a ieşit strigând să venim repede pentru că sunt foarte mulţi răniţi. Am intrat la Urgenţă unde l-am văzut pe doctorul Vasile Frujină acordând asistenţă medicală unui rănit căruia îi căzuse ceva pe picior. Am văzut apoi agitaţia mare din spital. Se aduceau saltele şi se aşezau pe podea, de la parter şi până la etajul doi. Lumea era speriată. Bolnavii internaţi la acel moment, şi ţineţi cont că spitalul avea 1.600 de paturi, au coborât în curte, în părculeţul pe locul căruia se construieşte acum Clinica de Chirugie Cardiovasculară. Nu era frig, aşa că fiecare şi-a luat câte o pătură, ce a putut. Desigur, au rămas în spital pacienţi imobilizaţi la pat, cei care se aflau în stare gravă”, povesteşte chirurgul pediatru.
Medicii la datorie, 48 de ore fără întrerupere
În momentul în care saltele s-au umplut cu răniţi s-a făcut un triaj care nu s-a oprit decât spre dimineaţă. În primele ore ale zilei de 5 martie au început să fie operaţi răniţii care aveau nevoie de intervenţie chirurgicală. Pe lângă aceştia s-au suprapus însă şi pacienţi cu afecţiuni chirugicale, care nu aveau legătură cu cutremurul. Cele mai solicitate servicii au fost cele de ortopedie, chirurgie şi terapie intensivă.
«Acest triaj s-a făcut de către medici, studenţi şi interni. Eu am făcut parte dintr-o echipă alături de doctorii Grigorescu şi Obreja care erau ORL-işti. Bineînţeles, că au fost şi alte echipe din care au făcut parte chirurgul Vasile Gavrilă, cel care a scris şi o carte, „Noaptea cea mai lungă a Craiovei”, au fost, de asemenea, doctorii Beldiman, dr. Burdescu de la Chirugie, profesorii Georgescu şi Buşu de la Chirurgie-Urologie, dr. Artur Tică, şeful de la Terapie Intensivă, doamna farmacistă Călin, care a venit de acasă şi a făcut tot ce s-a putut astfel încât să nu lipsească medicamentele şi materialele sanitare de care era nevoie. Dimineaţa am început să operăm. Pe lângă victimele cutremurului au fost însă şi altfel de pacienţi. Spre exemplu, doi copii cu vârsta 10-14 ani care sufereau de ocluzie intestinală şi era nevoie să fie operaţi», îşi aminteşte dr. Sabetay.
„A trebuit să-i ascundem unei fetiţe că mama ei murise”
Strada „Câmpia Islaz” a fost printre zonele cele mai afectate de cutremur. Acolo s-au înregistrat mai multe victime. Între care şi o femeie, care a murit sub dărâmături. Fetiţa ei a supravieţuit însă a suferit o fractură de femur. Aceasta a fost operată ulterior. „A trebuit cumva să-i ascundem fetiţei care era situaţia mamei ei. Atunci avea 13 ani, acum este o distinsă doamnă. I-am spus că pe mama ei am trimis-o la Bucureşti pentru că era lovită la cap. În realitate părintele ei murise”, mărturiseşte chirurgul.
O imagine dramatică, care i-a rămas în minte şi acum, după 41 de ani, este cea cu primele victime ale cutremurului. „În holul unde se afla pe atunci secţia de ginecologie au fost aduse primele victime ale cutremurului. A căzut o întreagă scară de la Fabrica de Confecţii şi 19 femei moarte au fost aduse învelite în pături şi aşezate pe holul acela. Au fost multe momente dificile. Au fost şi gesturi de solidaritate. După două zile pline petrecute în spital nu-mi doream decât să fac un duş şi să dorm”.
Seismul din 1977 a avut 7,2 grade pe scara Richter şi a durat 56 de secunde. Violenţa lui s-a înregistrat atât pe verticală cât şi pe orizontală, în direcţia nord-sud şi est-vest. Epicentrul a fost localizat în zona Vrancea, la o adâncime de aproximativ 100 de kilometri, iar unda de şoc s-a simţit în aproape toată zona Balcanilor. În Craiova au fost avariate palatul Universităţii din Craiova, Colegiul Carol I, clădirea hotelului Palace, hotel New York, Muzeul de Artă, Muzeul de Istorie, Biblioteca Judeţeană „Aman”, Liceul „Fraţii Buzeşti”, Facultatea de Mecanică, fosta Casă Glogoveanu şi Teatrul de Păpuşi. De asemenea, a fost distrusă de cutremur Sinagoga Sefardă.
