Antonio Negri (semnând şi cu prenumele Toni sau Tony) trăieşte, la 84 de ani, între Veneţia şi Paris, unde încă mai susţine conferinţe şi seminarii, în timp în alte părţi ale lumii are nevoie de o aprobare specială din partea autorităţilor, consecinţă a sentinţei sale de eliberare din închisoare, unde a ispăşit 6 din cei 13 ani după ce revenise din exilul francez beneficiar al „doctrinei Mitterand”. S-a născut la Padova, în 1933, într-o familie de stânga şi de tânăr a militat, mai întâi, într-o organizaţie de tineri catolici, devenind ulterior socialist şi, în anii 70, „anii de plumb”, cum sunt numiţi de istoriografia italiană, a fost fondator al unor publicaţii şi mişcări radicale de stânga („Potere Operaio”, „Autonomia”) în directă relaţie cu „Brigăzile Roşii”, adepte ale luptei armate şi responsabile pentru asasinarea lui Aldo Moro, în 1968. În legătură cu exact acest sinistru asasinat, a fost în primă instanţă judecat ca fiind „creierul” operaţiunii, absolvit relativ repede din lipsă de probe dar închis pentru alte delicte. Din închisoare a intrat, în 1984 în Parlamentul italian pe listele Partidului Radical, exonerat, prin imunitate de pedeapsă, şi, apoi, a fugit la Paris, unde a fost primit cu respect şi interes colegial de importanţi gânditori precum Michel Foucault, Gilles Deleuze şi Felix Guattari, a predat, timp de 14 ani, la universităţi de prestigiu ca Paris VIII, Paris VII şi la Ecole Normale Superieure, ca şi la Colegiul Internaţional de Filozofie întemeiat de Jacques Derrida.
Opera lui Toni Negri e impresionantă, nu doar cantitativ (a consacrat trei cărţi filosofiei lui Spinoza, toate scrise în închisoare şi considerate unanim printre cele mai solide interpretări ale operei marelui autor al Eticii), a scris, printre altele, despre istoricismul german, despre Kant şi Hegel, despre Marx şi Descartes, iar cele mai faimoase studii ale sale, sunt reunite într-o trilogie şi scrise împreună cu discipolul său german Michael Hardt (Imperiul: noua ordine a globalizării, în 2000, Multitudine: război şi democraţie în noua ordine imperială, în 2004, şi Commonwealth, în 2009). Cel puţin prima carte a acestei trilogii, Imperiul, tradusă în peste 15 limbi, l-au consacrat, în SUA, ca şi în Franţa şi în America de Sud, drept unul dintre cei mai valoroşi gânditori ai lumii contemporane.
Cu o biografie atât de controversată, aventuroasă chiar, contestat şi condamnat, încarcerat, dar încă şi într-o mai mare măsură adulat (o conferinţă de-a sa cu doar câţiva ani în urmă la Universitatea de stat din Tokio a stârnit entuziasmul câtorva sute de tineri, studenţi şi gânditori), Toni Negri nu şi-a negat niciodată nici orientarea de stânga şi nici formaţia marxistă (e autor al unei incitante cărţi cu titlul Marx dincolo de Marx), căutările sale în direcţia unei alternative socio-politice din prezent finalizându-se în conceptul de „comune” în sensul românesc de comunitar, pe care îl defineşte ca pe un fel de democraţie pe orizontală, cu puncte de plecare în dialogurile platoniciene.
Lăsând pentru partea a doua a acestei prezentări sintetice şi fatalmente sumare a viziunii sale – şi al lui Hardt – judecăţi mai aplicate despre Imperiul în lumea de azi, cu soluţia unui Commonwealth, asumat într-o prospectivă mai curând pozitivă – , mă voi rezuma pentru moment la un citat din prima carte a trilogiei, aşadar Impero, p. 32, din ediţia italiană apărută la editura Mimesis:
„Sunteţi doar un morman de anarhici, ne va numi vreun nou Platon. Însă nu-i adevărat. Am fi poate nişte anarhici (asemenea lui Trasimac şi Callicles, nemuritorii interlocutori ai lui Platon) dacă n-am raţiona din punctul de vedere al materialităţii constituite în reţelele cooperării productive sau, cu alte cuvinte, dacă n-am raţiona din perspectiva unei umanităţi ce se constituie în mod productiv prin `numele comun` al libertăţii. Nu, nu suntem anarhici, suntem comunişti care-au văzut în ce măsură represiunea şi distrugerea umanităţii au fost purtate de big government socialiste şi liberale. Şi am văzut cum tot ceea se iveşte acum reînhumat în guvernul imperial, în momentul în care circuitele cooperării productive au dat forţă muncii în complexitatea sa capabilă să se autoconstituie în guvern”.
În fapt, teza polemică susţinută în Imperiul se referă la globalizarea şi informatizarea pieţelor mondiale pornind de la sfârşitul anilor 60 şi care au produs o dezvoltare istorică nicicând întâlnită până atunci, pe care Negri o numeşte „adevărata subjugare a existenţei sociale prin opera capitalului” şi care, astfel, atinge într-o manieră directă un număr de teme colegate Societăţii Informaţiei, Network Economy şi globalizării, explicând poate gradul atât de mare de interes pe care l-a stârnit la apariţia sa în anul 2000.
