Comuna Celaru trăieşte din trecut şi speră în viitor. Practic, singura speranţă de viaţă stă în valorificarea anilor timpurii şi în punerea în practică a condiţiilor din prezent. Nimic nu mai este de valorificat. Media de vârstă a localnicilor a depăşit 70 de ani, iar localitatea poate dispărea în foarte scurt timp.
Când vorbeşti cu Stelian Celăreanu, primarul comunei, ai impresia că nimic nu merge în localitate. Este stilul său de a vorbi, unul departe de comunicarea cu persoanele interesate şi nimeni nu i-l poate schimba. Dar, în acelaşi limbaj, edilul ştie să explice ce se întâmplă în localitate: „Pentru noi este foarte dificil să asigurăm condţii de viaţă decente pentru oamenii din cele cinci sate componente ale comunei. Ne bazăm numai pe resurse propriii. Avem multe planuri pentru acest an, alocând şi fonduri în acest sens. Astfel, se preconizează achiziţionarea unei sediu de Primărie şi ridicarea unui monument în memoria eroului Aurel Radu, căzut în decembrie 1989, în luptele de la Otopeni. Mai avem prevăzuţi bni pentru reabilitarea şi extinderea reţelei de alimentare cu apă şi pentru asfaltarea drumurilor comunale. Nu pot să nu vorbesc şi depre extinderea canalizării, vorbim, de fapt, de zeci de miliarde lei vechi.”
Ordine în Fondul Silvic
La începutul anilor 2000, hectare întregi de pădure de la Ghizdăveşti şi Marotinu de Sus au căzut pradă topoarelor şi drujbelor, întreaga perdea de protecţie pe sol nisipos fiind culcată la pământ. „Ce s-a întîmplat atunci nu mai poate avea loc. Oamenii s-au înscris într-o Asociaţie Forestieră şi au totul sub control. Nici nu vreau să mă gîndesc ce a fost în abei ani”, a mai completat Stelina Celăreanu. Acesta a mai spus că şi din agricultură – cultivarea pământului cu grâu, secară, porumb etc – s-au obţinut rezultate importante.
Un muzeu cum altul nu-i
„Perla Coroanei”, dacă se poate spune aşa, este Muzeul „Vetre Strămoşeşti”, inaugurat de către Marin şi Zenovia Georgescu, tradiţia fiind continuată de familia preotului Budulan şi încheiată, dacă se pote spune şa, de către prof. Gheorghe Ancuţa. „Muzeul era într-o şcoală din Celaru, dar l-am mutat la Marotinu de Jos tot într-o instituţie de învăţământ. Avem exponate unicat, cred, dar ne trebuie bani pentru conservare şi întreţnere ”, a mai precizat primarul din Celaru. La rândul său, custodele Maria Giurea, a precizat: „Ce avem noi aici sunt numai obiecte rare, dacă nu unicat. Cred că sunt inestimabile, fiindcă nu pot fi evaluate eaxct. Uita-ţi-vă! Doar la ii şi cojoace, care sunt confecţionate manual”. Nimic nu mai poate fi spus.
***
Primele semne că acolo au fost vetre strămoşeşti datează de pe undeva din sec.VI-lea, dar nedocumentate scriptic. Se vorbeşte că neamurile lui Dobromir şi Bulgar, înrudite între ele, s-ar fi aşezat pe aceste domenii, Domnitorul Radu Paisie al Ţării Româneşti ertificînd acel ucaz, prezentat ulterior şi lui Alexandru Vodă al Ţării Româneşti, care a recunoscut tranzacţia. Este vorba, pentru anii 1533 – 15 35 , a primei atestări scriptice a teritoriilor din Ţara Românească.
