Bashar Al-Assad respinge planul lui John Kerry de rezolvare a conflictului israeliano-palestinian

0
59
Bashar al-Assad

Preşedintele sirian Bashar al-Assad, implicat din 2011 într-un război împotriva rebelilor soldat cu peste 140.000 de morţi, a afirmat marţi că nu este de acord cu “planul” secretarului de Stat american John Kerry privind reglementarea conflictului israeliano-palestinian. Secretarul de Stat american încearcă de mai multe luni să obţină un consens între israelieni şi palestinieni pentru un “acord cadru” care să permită soluţionarea conflictului dintre cele două părţi. Exprimându-se în faţa unei delegaţii iordaniene, al-Assad a declarat, potrivit agenţiei oficiale Sana, că Siria “respinge planul lui Kerry şi tot ceea ce se face în regiune pentru a consacra ideea că Israelul este un stat evreiesc”.