La data de 26 ianuarie a.c., semnalam în cotidianul nostru că peste 50 de enoriaşi ai Bisericii cu hramul “Sfânta Paraschiva” din cartierul Bariera Vâlcii s-au prezentat la primele ore ale dimineţii la Mitropolia Olteniei pentru a protesta împotriva măsurii de înlocuire a preotului paroh, părintele Cristian Alexie. Atunci protestatarii au scandat numele lui Cristian Alexie, susţinând că dacă preotul va fi schimbat, vor pune lacăt pe uşa bisericii. Duminică a avut loc un nou episod din acest film, de această dată chiar în biserică.
Cel puţin 50 de credincioşi ai Bisericii cu hramul “Sfânta Paraschiva” din cartierul Bariera Vâlcii au intrat pe holurile Mitropoliei Oltenia, pe 25 ianuarie a.c., pentru a-l susţine pe preotul Cristian Alexie. Oamenii aflaseră că Mitropolia Oltenia doreşte să îi ia parohia acestuia, pentru comportament neadecvat în relaţiile cu enoriaşii. Toţi cei prezenţi atunci pe holurile Mitropoliei Olteniei spuneau că nu este adevărat şi că nu va intra nici un alt preot în biserică să ţină slujbele. „Nu înţelegem de ce s-a ajuns la această decizie. Pentru că nici unul dintre cei care suntem prezenţi aici nu a reclamat ceea ce susţin cei de la Mitropolia Olteniei. Părerea noastră este că se doreşte această schimbare pentru a fi pus în parohia noastră un preot agreat de cei de la Mitropolia Olteniei. Ori noi nu suntem de acord cu o asemenea schimbare şi îl susţinem pe părintele Cristian Alexie. De ce să ne bage pe gât un alt preot? Doar pentru că aşa doresc domniile lor?”, declara în ianuarie un craiovean aflat la Mitropolia Oltenia.
Noul preot s-a ascuns în altar, de teama enoriaşilor
Duminică, 4 martie a.c., enoriaşii Bisericii “Sfânta Paraschiva” din cartierul Bariera Vâlcii s-au trezit că au un nou preot. Supăraţi peste măsură, aceştia au închis uşa bisericii şi au început să strige tot felul de lucruri la adresa noului paroh. Preotul Ştefan Nardin s-a ascuns în altar de teama enoriaşilor. “Să pleci, hoţule!”, i-au strigat credincioşii acestuia, acuzându-l că a luat intenţionat cheia de la “cutia milei” ca să nu mai existe un control asupra banilor donaţi acolo. “Noi nu renunţăm la lupta noastră şi vă spun că duminica următoare vor fi lacăte pe biserică. Ne-au minţit la Mitropolia că ne lasă pe părintele nostru, noi îl vrem înapoi. Dacă nu, să se facă un concurs, dar noi pe părintele ăsta nu îl vrem aici”, a declarat Constantina Mihalache, una dintre enoriaşe. Pentru că slujba de duminică a fost întârziată, o slujbă de înmormântare a fost “amânată” cu o oră, mortul “aşteptând” la poarta bisericii ca spiritele să se calmeze.
„Nu va fi nimeni schimbat”
Oamenii sunt revoltaţi pentru că simt că au fost minţiţi de reprezentanţii Mitropoliei Olteniei. În luna ianuarie, consilierul Sectorului Administrativ-Bisericesc al Mitropoliei Olteniei, pr. conf. dr. ic. stavr. Gheorghe Zamfir, declara că nu doreşte nimeni să îl schimbe, dar că preotul Cristian Alexie are o plângere penală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, de la un enoriaş: „Nu va fi nimeni schimbat. Nişte nebuni au auzit ei că se va întâmpla acest lucru şi au venit la Mitropolie. Preotul Cristian Alexie are o plângere la Parchet. Aşteptăm să vedem cum se va încheia ancheta, apoi vom lua şi noi o decizie”.
Mitropolia Oltenia susţine că scandalagiii nu erau enoriaşii bisericii
De data aceasta, reprezentanţii Mitropoliei au o altă variantă. Pentru protestul de duminică este de vină preotul Cristian Alexie, iar cei care au făcut scandal nu sunt enoriaşi ai Bisericii “Sfânta Paraschiva” din cartierul Bariera Vâlcii, ci au fost aduşi cu maşina de cel care a fost mutat. „Părintele Alexie a fost mutat printr-o hotărâre permanentă a Consiliului eparhial, luată, în luna februarie a.c., la Lipovu. Cât despre credincioşii care au tulburat slujba ieri (n.r. – duminică, 4 martie a.c.), ei nu fac parte din parohie”, a declarat purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Oltenia. Oamenii sunt hotărâţi ca duminica viitoare să nu lase pe nimeni să intre în biserică.