Prins fără permis de conducere

0
296

În noaptea de 04 spre 05 februarie a.c., ora 01.10 polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Craiova au depistat un tânăr de 20 de ani, din municipiul Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe strada “Carpenului”, din localitate. Acesta nu poseda permis de conducere şi se pare că autovehiculul i-a fost încredinţat de către o tânără.

În urma verificării acestuia în bazele de date ale Poliției Române, s-a stabilit faptul că nu deţine permis de conducere. ” În autoturism a fost legitimată și o tânără de 23 ani, din comuna Radovan, aceasta fiind bănuită că i-a încredințat tânărului autoturismul pentru a fi condus pe drumurile publice. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și încredințarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane care nu posedă permis de conducere”, a precizat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj .