Farul – Universitatea Craiova, de la ora 20

0
483

În ultima partidă din etapa a 24-a a Superligii, Universitatea Craiova joacă în deplasare cu Farul Constanţa, azi, de la ora 20.00, la Ovidiu. Gazdele ocupă locul 2, cu 48 de puncte, în timp ce Ştiinţa se află pe pe poziţia a 5-a, cu 41 de puncte. Universitatea Craiova a câştigat ultimele 4 meciuri directe cu Farul: 1-0, 3-0, 4-1 şi 4-3. Hagi şi-a sărbătorit duminică ziua de naştere, iar azi nu poate conta pe golgheterul Alibec şi nici pe Nedelcu. Lui Neagoe îi lipsesc Bancu, Baiaram şi Căpăţână.

Gică Hagi: “Întâlnim un adversar foarte bun, talentat, cu un spirit foarte bun. Echipă care are tehnică și forță. Un antrenor disciplinat, experimentat, cu o personalitate specifică zonei. Ne așteaptă un meci foarte greu. Noi trebuie să ne impunem jocul în ofensiv, iar defensiv să dominăm și să creăm presiune adversarului.”

Eugen Neagoe: „Suntem bine, dar trebuie să arătăm şi mai bine decât în primele două jocuri. Întâlnim o echipă valoroasă, care joacă un fotbal deschis, ca şi noi, şi cred că se vor marca goluri. Gică Hagi face o treabă foarte bună, promovează jucători tineri, aşa încercăm şi noi. Echipele mari vor să-şi impună jocul şi asta ne dorim şi noi inclusiv luni seara. Nu va fi uşor, dar jucătorii sunt conştienţi de dificultatea partidei şi de efortul pe care trebuie să-l facem. Dacă vom avea un joc şi un rezultat bun la Farul, cu CFR cred că va fi un stadion plin. Nu trebuie să vorbim mult, trebuie să arătăm. Ne dorim să jucăm bine 90-95 de minute la aceeaşi intensitate”.

Analiza LPF:

“Opt victorii, două remize şi o înfrângere este palmaresul dobrogenilor pe teren propriu din ediţia curentă. De partea cealaltă, oltenii au înregistrat patru  succese, trei rezultate de egalitate şi patru partide pierdute.

Cele două echipe s-au mai întâlnit de 25 de ori în principala competiţie internă, de șapte ori s-au impus dobrogenii, de 12 ori au câştigat oltenii, iar alte șase partide s-au terminat la egalitate.

Prima confruntare a avut loc pe 8 august 2014, Universitatea – Viitorul 2-2 (dublă Curelea / dublă B. Mitrea).

Cea mai mare diferenţă de scor: 28 noiembrie 2015, Viitorul – Universitatea Craiova 4-0.

Cea mai recentă dispută directă din campionat a fost considerată de mulţi şi cea mai spectaculoasă partidă din acest sezon: 5 septembrie 2022, Universitatea Craiova – Farul 4-3 (J. Markovic – dublă, A. Ivan, M. Aioani – autogol / V. Morar, G. Torje – dublă).

Gheorghe Hagi şi Eugen Neagoe s-au mai duelat în Superliga României de șapte ori, palmaresul fiind favorabil actualului tehnician al constănţenilor, care şi-a trecut în cont trei victorii, iar de alte trei ori a terminat la egalitate, singurul succes izbutit de oaspetele din această rundă fiind cel din 20 octombrie 2018, în Viitorul – Sepsi OSK 2-3.

Mediile de vârstă: Farul Constanţa – 22 ani şi 9 luni, cea mai mică din campionat. Universitatea Craiova – 26 ani şi 6 luni.