Precizări ale Ministerului Educaţiei în ceea ce priveşte desfăşurarea simularii examenelor de Evaluare Naţională şi Bacalaureat din acest an

0
388
Ministerul Educației a publicat, pe site-ul propriu, edu.ro, câteva detalii organizatorice despre desfășurarea, în lunile martie și aprilie, a simulărilor pentru examenele de la Evaluarea Națională 2022 și Bacalaureat 2022. Probele încep, la fel ca în ziua examenului propriu-zis, la ora 09:00, iar intrarea în sală se va face până la ora 08.30.

„Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore (pentru elevii de clasa a VIII-a), respectiv trei ore (pentru elevii din clasele a XI-a și a XII-a) – din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev”, potrivit Ministerului Educației. Vor fi respectate măsurile anti – COVID – 19 aflate în vigoare. Subiectele vor fi elaborate de instituția specializată din Ministerul Educației – CNPEE – pe baza conţinuturilor şi competenţelor asociate acestora, conform programelor de examen pentru EN VIII şi Bacalaureat (aprobate prin ordinul de ministru 3.237/05.02.2021). Ministerul Educației precizează că, potrivit reglementărilor în vigoare, „rezultatele obținute de elevi la simulare sunt analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ în care acestea s-au desfășurat, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare”. Rezultatele obținute la simulare nu se contestă și nu se trec în catalog. Totuși, în situațiile excepționale în care se dorește consemnarea notelor în catalog, acest lucru se poate face în baza unei cereri scrise depuse de cei interesați. Numărul de telefon pus la dispoziția celor care vor informații suplimentare este 021.315.50.99 (programul L-J: 8:30 – 16:30, V: 8:30 – 14:00).

Calendarul simulărilor

  • Simulare Evaluare Naţională pentru elevii clasei a VIII-a (EN VIII)
    • 4 aprilie 2022: Limba şi literatura română (probă scrisă)
    • 5 aprilie 2022: Matematică (probă scrisă)
    • 6 aprilie 2022: Limba şi literatura maternă (probă scrisă)
    • 14 aprilie 2022: afișarea rezultatelor
  • Simulare examen național de bacalaureat (pentru elevii claselor a XII-a şi a XIII-a seral/ frecvenţă redusă)
    • 28 martie 2022: Proba E) a) – probă scrisă – Limba şi literatura română
    • 29 martie 2022: Proba E) c) – probă scrisă – proba obligatorie a profilului
    • 30 martie 2022: Proba E) d) – probă scrisă – proba la alegere a profilului şi specializării
    • 31 martie 2022: Proba E) b) – probă scrisă – Limba şi literatura maternă
    • 14 aprilie 2022: Afișarea rezultatelor