Ştiinţa şi-a făcut dreptate în prelungiri, contra campioanei

0
713

Prima repriză a derby-ului Ştiinţa – CFR a confirmat previziunile, echipa lui Reghecampf continuând degringolada, ca joc şi rezultate, iar oaspeţii speculând slăbiciunile craiovenilor şi statutul de favoriţi. Bara lui Omrani a prefaţat golul lui Petrila, iar la vestiare s-a intrat cu scorul favorit al lui Dan Petrescu. Alb-albaştrii, cu un Mateiu scos de la naftalină, dar şi mai prăfuit decât îl ştiam, cu Baiaram încercat din nou, inexplicabil, în centru şi cu Cîmpanu şi mai modest ca de obicei, n-au fost vizibili decât prin loviturile de cap firave ale lui Koljic.

Pauza i-a metamorfozat pe juveţi, care s-au mutat în jumătatea adversă şi au pus presiune pe lideri. Şansele au apărut la loviturile de cap ale lui Creţu şi Papp şi “ţopăiala” lui Markovic, dar egalarea a venit in extremis, mai mult decât meritat. Felul în care clujenii apăreau providenţial pe linia porţii să degajeze devenise deja dezarmant. Până şi la faza golului, ardelenii au respins de două ori înainte ca Gustavo să facă dreptate. Un gol în prelungiri care-ţi aduce ceva este savurat cum se cuvine, iar remiza poate fi utilă mai ales la nivel mental, ţinând cont că a fost obţinută in extremis.

Situaţia rămâne totuşi complicată pentru Ştiinţa. Deşi programul pare accesibil, adversarii următori nu vor mai arăta precum în tur, în timp ce Universitatea este slăbită evident, ca formă de joc, lot şi mai ales rezultate. Remarcabilă este totuşi atitudinea echipei din repriza secundă, care a mascat carenţele din joc, iar marele câştig a fost publicul. În plină iarnă, la oră târzie, aproape 9.000 de spectatori (sold-out, în condiţiile restricţiilor) au creat o atmosferă superbă, ignorând că favoriţii au numai o victorie în zece meciuri şi că achiziţiile întârzie enervant de mult.

Universitatea Craiova – CFR Cluj 1-1

Au marcat: Gustavo 90+6 / Petrila 14.

Universitatea Craiova: Pigliacelli 4 – Vătăjelu 5 (Vlădoiu ’83) 6, Papp 6, Screciu 6, Bancu 6 – Cîmpanu 4 (Gustavo ’46) 6, Creţu 6, Mateiu 3 (Căpăţînă ’83) 5, Baiaram 4 (Vînă ’78) 3 – Ivan 5, Koljic 6 (Markovic ’73) 5. Antrenor: Laurenţiu Reghecampf.

CFR Cluj: Bălgrădean – Manea, Burcă, Graovac, Camora – Bordeianu (Chipciu ’63), Boateng, Deac (Cestor ’87) – Omrani (Sacko ’63), Debeljuh (Buş ’79), Petrila (Birligea ’87). Antrenor: Dan Petrescu

Cartonaşe roşii: Camora: ‘84, Bălgrădean ’90+6.

Arbitru: Ovidiu Haţegan 7.