Somon contaminat cu Listeria retras din magazinele Auchan

0
428
Autoritatea Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) anunţă retragerea de la vânzare a produsului file de somon afumat sub marca Auchan întrucât este contaminat cu bacteria Listeria. ANSVSA le recomandă celor care au cumpărat astfel de produs să nu îl consume, ci să îl distrugă sau să îl aducă înapoi în magazin. Potrivit ANSVSA, rețeaua de magazine Auchan recheamă articolul “Pouce File de somon afumat” 100g, produs în 16 ianuarie și cu termen de expirare 1 martie, după ce a fost detectată bacteria Listeria.
În urma analizelor făcute pe două din cinci eșantioane s-a detectat Listeria monocitogenes.
Persoanele care au cumpărat un astfel de produs sunt sfătuite să nu le mai consume și să le ducă înapoi în magazinele Auchan, unde li se va rambursa integral suma plătită.