Adolescenți din Craiova, puneți-vă camerele în acțiune! Festivalul Internațional de Film „Super” a deschis înscrierile pentru ediția din 2018. Deadline-ul este pe 20 martie! „Super” este festivalul de filme făcute de adolescenți, plin de scurtmetraje, cursuri, workshop-uri și petreceri. Înființat în anul 2013 și ajuns acum la cea de-a VI-a ediție, festivalul încurajează tinerii care au făcut deja film, dar și pe cei care vor să înceapă. Evenimentul este promovat și cu sprijinul Consiliului Județean al Elevilor Dolj, prin organizarea de „Zile Super la Craiova”, în perioada 5-9 februarie, la Casa de Cultură a Studenților. Așteptați sunt toți liceeni craioveni pasionați de film, care pot vedea cu acest prilej inclusiv proiecțiile câștigătoare la ediția precedentă a festivalului.
«Ceea ce e specific pentru „Super”, față de alte festivaluri, e că doar liceenii își pot proiecta filmele aici, deci e vorba de talent înnăscut, de pasiune, și nu de școli sofisticate de film sau de vreo tehnică artificială. Nu avem bugete mari sau aparate de cea mai înaltă calitate, dar scurtmetrajele noastre, ale adolescenților, sunt reacții imediate la lumea în care trăim, sunt experimente de viață, în care alți tineri se pot regăsi. „Super” trebuie să existe în primul rând pentru că în școli rareori ni se vorbește serios despre film, rareori suntem încurajați să facem așa ceva. Mulți „ca noi” au nevoie de un astfel de impuls pentru a se apuca și ei să facă ceea ce le place. Și cei care au deja „preocuparea cinematografică” trebuie să știe că, după multele „lupte” prin care trec încercând să-și regizeze filmele, au un loc unde să le proiecteze», este mesajul organizatorilor festivalului.
„Super!” a început în 2013, datorită dorinței unor adolescenți de a avea un spațiu numai al lor unde să își proiecteze filmele și de a cunoaște alți oameni cărora să le placă și lor filmele. Anul acesta, festivalul este promovat și la Craiova, unde liceenii sunt încurajați să intre în atmosferă prin câteva proiecții alese de organizatori și prin retrospectiva care include o selecție de 13 filme participante la edițiile trecute, după cum a precizat Andra Radu, ambasador al festivalului. Între acestea se vor regăsi și cele ale câștigătorilor de anul trecut, Bogdan Iancu și Iustin Frujină. Andra Radu este elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național „Frații Buzești” și este ambasador „Super” la Craiova împreună cu Oana Gavriloiu (clasa a X-a, Colegiul Național „Frații Buzești”), Gabriela Belu (clasa a X-a, Colegiul Național „Frații Buzești”) și Andreea Giotină (clasa a X-a, Colegiul Național „Elena Cuza”). Toate proiecțiile vor avea loc la Casa de Cultură a Studenților, intrarea fiind liberă.
Înscrierea la Festivalul „Super” se poate face până pe 20 martie 2018, pe site-ul www.superfestival.ro, iar rezultatele selecției vor fi anunțate până pe 10 mai. Acceptate sunt filme de orice gen și pe orice teme, care să nu depășească 40 de minute și care să nu instige la ură sau discriminare față de anumite categorii de persoane sau grupuri sociale. Potrivit Regulamentului, filmele pot fi acceptate în competiție sau în afara ei. Festivalul are o competiție internațională și națională și, în funcție de filmele primite, programe în afara competiției. Doar competiția va fi jurizată, de cineaști și critici de film, urmând a fi acordate premiul pentru cel mai bun film, mențiunea juriului, premiul publicului. Regizorul/regizorii trebuie să aibă vârsta între 14 și 19 ani și să nu fi terminat liceul. Ei vor putea participa la festival, care va avea loc în luna iunie, la București, „Super” acoperind o parte din costurile deplasării/cazării, în cazul în care sunt din alte orașe.
***
„Zile Super la Craiova” – program:
- Mâine, 7 februarie, ora 18.00: proiecție de film – „Little Miss Sunshine” r. Jonathan Dayton, Valerie Faris
- Joi, 8 februarie, ora 18.00: proiecție de film – „The Breakfast Club”, r. John Hughes
- Vineri, 9 februarie, ora 18.00: retrospectiva Super