În Parlamentul European, eurodeputatul Marian Jean Marinescu – vicepreşedinte al Grupului Partidului Popular – este de bună seamă cunoscut, deşi am fi tentaţi să îl considerăm un „tenor”, graţie faptului că are câteva mandate în propriul CV. Membru plin, în vreo trei comisii de lucru, supleant în tot atâtea, Marian Jean Marinescu poate face o radiografie a Bucureştiului, la Bruxelles sau Strasbourg, unde în aceste zile se interferează curenţi de aer reci cu unii mai moderaţi. Oricum imaginea, chiar mişcată, depinde de unghiul din care o examinezi, este cunoscută până la detaliu. Că aceasta are proiecţii diferite se are în vedere atunci când se emite o judecată de valoare. Despre România se discută aprins, chiar cu patimă, în aceste zile la Bruxelles. Nu are deocamdată acelaşi statut cu Polonia. S-a discutat şi deunăzi în Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne, cu salutare intervenţii din partea Noricăi Nicolau şi Mircea Diaconu. Şi s-a văzut că deşi membră a UE, România are un deficit de comunicare la Bruxelles. Dincolo de orice parti-pris, într-un dialog cu Marian Jean Marinescu, nu poţi evita, între altele, nedumerirea următoare: cum se poate ca un politician de calibrul său, luat în seamă la Grupul PPE, să fie marginalizat anacronic în judeţul în care îşi are reşedinţa şi unde, de-a lungul timpului, a mai avut câte ceva de spus, ca ales local sau parlamentar, cu destule reverberaţii. Să nu se înţeleagă cumva că despre o marginalizare a sa am discuta precumpănitor, deşi uimirea e… insolubilă. Să trecem însă la fondul discuţiei: cum se vede Bucureştiul din Parlamentul European? Sintetizând, nu se poate folosi un alt termen decât îngrijorător. Contextul fiind îngrijorător. Apoi, ceea ce se rosteşte în stradă, momentan, sună neliniştitor. Nici un reprezentant al puterii nu a lăsat să se înţeleagă, nici că e vorba de o eroare neintenţionată, un accidental derapaj de la capacitatea de a întruchipa principii şi nu efecte pasagere, nici că totul e disproporţionat. Inhibarea a copleşit pe toată lumea. Pe ordinea de zi a şedinţei de ieri, Executivul a avut de dezbătut şi a aprobat abrogarea OUG care modifica Codurile penale, dar şi un memorandum prin care s-a aprobat desecretizarea stenogramelor şedinţelor Guvernului din 18 mai 2016. Din acel moment mitingul din Piaţa Victoriei, care avusese o astfel de revendicare, ar fi trebuit să înceteze. Nu s-a întâmplat asta şi concomitent a început mitingul din faţa Palatului Cotroceni. Convulsiile sociale, altminteri circumscrise libertăţii de exprimare, pot avea consecinţe şi pe viitor, în sensul că „după trecerea testului” pot apărea mereu şi mereu alte teme fierbinţi, în rezolvarea cărora chemată va fi strada. Ca judecător suprem. Abrogarea controversatei OUG nu a calmat situaţia. În Parlamentul European tema corupţiei şi a statului de drept poate stârni compasiune şi admiraţie, în societatea noastră falia creată este mult mai periculoasă decât orice evaluare. Fiindcă protestele au de această dată magnitudine prin numărul mare de demonstranţi. Au apărut proteste în toate marile oraşe ale ţării, inclusiv la Craiova. Aproximarea gradului de revoltă – dacă a existat – s-a dovedit eronată şi orice ţară poate deveni vulnerabilă în astfel de momente. Pro-european convins, Marian Jean Marinescu – participant la mitingurile de la Craiova, organizate la sfârşitul săptămânii – are propria interpretare la cauzele actualei stări de lucruri. Şi e greu de contrazis. Oricum, ne putem consola cu faptul că în Franţa „afacerea Fillon”, dezvăluită de publicaţia satirică „Canard enchaine”, se spune că ameninţă democraţia. Adică suntem într-o companie bună.
