Alitalia, anchetată pentru “fraude comerciale” din cauza contractului cu Carpatair

0
393

Procurorii italieni suspectează compania aeriană Alitalia de “fraude comerciale” din cauza contractului încheiat cu compania românească Carpatair, în urma incidentului produs pe un aeroport din Roma, informează ziarul La Repubblica, în ediţia online. Procurorul din oraşul Civitavecchia, Gianfranco Amendola, a iniţiat miercuri această anchetă. Potrivit La Repubblica, Alitalia este acuzată de comercializarea biletelor de avion pentru curse pe care ar fi urmat să le efectueze, deşi acestea erau operate de compania Carpatair. În replică, Alitalia a reiterat că a “respectat în totalitate directivele privind comercializarea biletelor” şi normele de siguranţă aeriană. Marţi, procurorul Gianfranco Amendola a anunţat că cei doi piloţi români ai avionului Carpatair care a ieşit de pe pistă la Roma sunt cercetaţi pentru producere de leziuni din culpă. Trei persoane au fost rănite după ce un avion cu 50 de persoane la bord aparţinând companiei Carpatair, care efectua un zbor intern pentru Alitalia, a ratat aterizarea şi a ieşit de pe pistă, pe Aeroportul Fiumicino din Roma.