Timp de cinci zile, începând de astăzi, vor avea loc două acţiuni în şcolile din judeţul Dolj în cadrul proiectului Caravana Carierei, implementat de Blocul Naţional Sindical în parteneriat cu Universitatea Româno-Germană din Sibiu, SC Technical Training SRL si Mesogeiako Symvouleftiko Systema SA. Proiectul se adresează elevilor din ultimul an de liceu, iar cea mai importantă activitate a acestuia constă într-o campanie amplă de consiliere demarată în 42 de şcoli din 21 de judeţe. Mâine şi poimâine, caravana carierei va face prima oprire la Colegiul Naţional “Elena Cuza“, iar în perioada 09-10 februarie echipa de experţi va fi prezentă la Colegiul Tehnic de Arte şi Meserii ”Constantin Brâncuşi”. Accesul în cortul caravei este deschis însă tuturor elevilor, inclusiv celor din clasele 9-11, pentru a facilita ulterior acestora accesul la servicii similar de orientare i consiliere în carieră. Caravana va fi pe traseu până la jumătatea anului 2013. Blocul Naţional Sindical şi partenerii săi şi-au propus să consilieze minim 3500 de elevi pentru a le uşura accesul pe piaţa muncii şi a-i ajuta să urmeze cariera pe care şi-o doresc”, a precizat Dumitru Costin, preşedintele BNS şi managerul acestui proiect, care va fi prezent la Craiova, zilele acestea.