Admitere rapidă la universităţi britanice, pentru studenţii români

0
375

Reprezentanţii mai multor universităţi britanice vor susţine sesiuni de admitere pe loc pentru programe de licenţă şi masterat în cadrul târgului World Education organizat în Capitală pe 11-12 februarie.

Târgul reprezintă o nouă şansă pentru cursanţii care au ratat termenul limită pentru aplicaţiile în Marea Britanie – 15 ianuarie a.c.. Printre universităţile care susţin pentru prima oară în România acest gen de sesiuni se afla: Sunderland – clasată pe poziţia numărul 24 conform Top 100 Guardian pentru cursuri de Business şi Management şi pentru cursuri de specializare în biologie şi chimie şi pe locul 34 pentru cursuri de arta şi design –  şi Westminster care este pe locul numărul 8 în acelaşi clasament în domeniul agriculturii şi pe locul 20 pentru cursurile de media şi comunicare.

Vor fi şi universităţi din Olanda şi Danemarca

Aceste universităţi, care au în continuare locuri libere pentru anul universtar 2012-2013, vor oferi o procedură simplificată pentru admiterea studenţilor doritori din România. Pentru a participa, studenţii trebuie să îşi trimită documentele necesare în avans către Integral Programe Educaţionale, organizatorul târgului World Education.

Admiterile pe loc (On-Spot Admissions) reprezintă cea mai rapidă modalitate de a deveni student internaţional. După un interviu de doar 15 minute acei candidaţi care au depus documentele solicitate în avans vor afla daca au fost admişi sau nu, prin urmare vor economisi luni întregi de aşteptare şi de schimburi de e-mailuri cu birourile de admitere ale universităţilor. În afara universităţilor britanice, trei universităţi din Olanda şi Danemarca vor susţine acelaşi proces de admitere pe loc.

Cei care doresc sa afle mai multe despre cum să se înscrie, ce documente să pregătească, cum să se pregătească pentru interviu pot găsi informaţiile pe www.world-education.ro sau la birourile Integral.

Seminarii pentru cursanţi şi părinţi

La târg veţi putea participa şi la seminarii gratuite pentru elevi de liceu şi pentru părinţii lor. Elevii vor afla cum sa îşi aleagă corect universitatea şi programul de studiu şi cum să se organizeze pentru admitere. Părinţii vor afla mai multe despre costurile de studiu şi oportunităţile de finanţare, precum şi despre cum îşi pot ajuta copiii pentru a fi admişi la universităţile dorite.

Cei care doresc să experimenteze cum se învaţă în unele universităţi din străinătate vor putea participa la demonstraţiile gratuite de Problem Based Learning susţinute de Stendent University la târg.

Candidaţii pentru masterat vor afla mai multe despre oportunităţile de studiu în Marea Britanie şi Olanda şi raportul calitate-preţ în ce priveşte studiile superioare în aceste ţări, precum şi despre programele de master din Danemarca

şi Suedia care sunt gratuite pentru studenţii din UE.

Târgul World Education îşi aşteaptă vizitatorii în perioada 11-12 februarie, între orele 10.00 si 17.00 la Hotel Hilton, Bucureşti. Intrarea la târg este gratuită în baza înregistrării în prealabil la www.world-education.ro.