Acțiunile polițiștilor de la rutieră au drept scop prevenirea evenimentelor grave din trafic, în condițiile în care respectarea regulilor de circulație de către toți cetățenii ar reduce semnificativ tragediile care se întâmplă în jurul nostru. În primele 11 luni ale anului 2024, polițiștii de la rutieră, sub coordonarea Direcției Rutiere, au acționat pentru creșterea gradului de siguranță și protecție pentru cetățeni, prin reducerea victimizării populației în accidente de circulație, aplicarea fermă a măsurilor legale, pentru combaterea cauzelor generatoare a accidentelor rutiere. Polițiștii au urmărit creșterea disciplinei în trafic și combaterea eficientă a infracționalității în zona drumurilor publice și combaterea concurenței neloiale în domeniul transporturilor rutiere, după cum precizează Inspectoratul General al Poliţiei Române.
În perioada ianuarie – noiembrie 2024, la nivel național, s-au înregistrat 3.862 de accidente, în urma cărora 1.333 de persoane au decedat și 2.980 au fost rănite grav. Comparativ cu situația similară înregistrată în anul 2023, se constată scăderea numărului de accidente -234 (-5,7%), scăderea numărului de persoane decedate -55 (-3,9%) și scăderea numărului persoanelor rănite grav -217 (-6,7%). Comparativ cu perioada similară a anului 2019, se constată scăderea tuturor indicatorilor dinamici de analiză, după cum urmează: -3.888 de accidente (-50,1%), -314 persoane decedate (-19%) și -4.333 de persoane rănite grav (-59,2%).
Principalele cauze ale producerii accidentelor rutiere grave
Principalele cauze de producere a accidentelor rutiere grave sunt: indisciplina pietonilor (17,7%): 685 de accidente (-22), soldate cu decesul a 292 de persoane (+6) și rănirea gravă a altor 400 (-30); nerespectarea regimului legal de viteză (15,9%): 617 accidente (-26), soldate cu decesul a 245 de persoane (-24) și rănirea gravă a altor 524 (-7); indisciplina bicicliștilor (11,2%): 433 de accidente (-93), soldate cu decesul a 83 de persoane (-33) şi rănirea gravă a altor 352 (-67). Accidentele produse pe fondul primelor trei cauze reprezintă 44,9% din totalul accidentelor rutiere grave. Cele trei cauze menționate anterior au generat 46,4% din totalul deceselor, după cum urmează: indisciplina pietonilor: 21,9%; nerespectarea regimului legal de viteză: 18,3%; indisciplina bicicliștilor: 6,2%;
Peste 59.000 de activităţi desfăşurate
În primele 11 luni ale anului 2024, la nivel național, structurile de poliție rutieră au organizat și executat 59.639 de acțiuni destinate combaterii principalelor cauze generatoare de accidente, implicând atât efectivele proprii, cât și polițiști din cadrul structurilor teritoriale de ordine publică desemnați polițiști rutieri. De asemenea, la nivel național, structurile de poliție rutieră au organizat și executat 4.937 de acțiuni pe linie de transporturi rutiere, dintre care 1.985 au vizat transportul rutier public de persoane, 1.974 transportul rutier de mărfuri, 269 transportul rutier de mărfuri periculoase și 709 au vizat transportul rutier de persoane în regim de taxi. La nivel național, în urma neregulilor constatate, structurile de profil ale Poliției Române au aplicat 1.790.503 sancțiuni pentru nerespectarea normelor privind circulația pe drumurile publice, astfel :indisciplina pietonilor: 69.225 de sancțiuni; nerespectarea regimului legal de viteză: 662.608 sancțiuni, fiind reținute 77.319 permise de conducere (70.774 pentru depășirea cu mai mult de 50 km/h și 6.545 pentru depășirea cu mai mult de 70 km/h), ceea ce reprezintă 44,3% din totalul permiselor reținute; indisciplina bicicliștilor: 76.931 de sancțiuni. În primele 11 luni ale anului 2024, la nivel național, în trafic, au fost constatate 20.999 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, dintre care 6.957 de infracțiuni pentru conducerea unui auto sub influența băuturilor alcoolice. De asemenea, au fost reținute peste 174.251 de permise de conducere, dintre care 19.982 de permise de conducere pentru conducerea unui auto sub influența băuturilor alcoolice. În domeniul educației rutiere, au fost încheiate 190 de parteneriate, iar polițiștii rutieri au participat la 4.482 de ore de educație rutieră, în 2.790 unități de învățământ. Prin accesarea de fonduri externe nerambursabile, Poliția Română a achiziționat aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor, sisteme electronice mobile de depistare a substanțelor stupefiante în salivă, motociclete, kit-uri de semnalizare rutieră și sisteme de cercetare la fața locului. Acțiunile pentru siguranța rutieră vor fi continuate și în perioada următoare.