Noua conducere a Instituţiei Prefectului Dolj, învestită oficial

0
548

Astăzi, în cadrul unei videoconferinţe, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a oficializat numirea în funcţiile de prefect şi subprefect în zece judeţe din ţară, printre care şi Dolj, la cel din urmă fiind schimbată aproape în totalitate echipa de conducere. Lucian Bode a făcut apel, în discursul său, la o bună colaborare şi responsabilizare între reprezentanţii celor două mari partide aflate la guvernare, PNL şi PSD, la fel cum au promis şi noii numiţi în funcţii. La Dolj, învestitura a avut parte de prezenţa unor reprezentanţi ai unităţilor deconcentrate, ai Consiliului Judeţean Dolj (vicepreşedinţii Mihai Neaţu şi Antonie Solomon), ai Primărie Craiova (Primarul Craiovei – Lia Olguţa Vasilescu), parlamentari de Dolj. Din rândul acestora din urmă, nu au fost decât din partea PSD.

Începând de astăzi, Instituţia Prefectului Dolj are, oficial, o nouă conducere, schimbată aproape în totalitate. Astfel, ca prefect a fost numită în funcţie Daniela Gheorghiţa  Barbu, până în urmă cu câteva zile viceprimar al Craiovei. În funcţia de subprefect au fost oficializaţi Nicuşor Roşca, care, până astăzi, a fost prefect al Doljului, şi Venera Mariana Popescu, fost deputat din partea minorităţii macedonene, venită din mediul economic privat. După depunerea Jurământului de învestire a celor numiţi în funcţii, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a adresat un mesaj: “V-aţi asumat o mare responsabilitate faţă de oameni şi Guvern. Culaorea politică trebuie să dispară, fiindcă aveţi multe probleme de rezolvat, mai ales în această pandemie. Trebuie să fiţi un factor de echilibru. Este obligatoriu să lăsaţi departe luptele politice “. La Dolj, au dat scurte declaraţii şi cei noi numiţi în funcţii. “Mă onorează şi mă responsabilizează această funcţie. Mă voi ocupa de punerea în aplicare a programului de guvernare şi vreau o colaborare cu toate instituţiile statului, iar cu mass – media vreau să am o apropiere. Provin din mediul politic al social – democraţiei, şi trebuie să căutăm rezolvarea nevoilor oamenilor. Toţi cei care suntem în funcţii trebuie să ne dovedim priceperea, iar culorile politice să apară doar în campaniile electorale” – Daniela Gheorghiţa Barbu. “Vreau să formăm o echipă, să atragem cât mai multe fonduri pentru judeţ. Sunt sigur că va fi o colaborare foarte bună ” – Nicuşor Roşca. “Recunosc, nu am o experienţă vastă în administraţia locală sau judeţeană. Am fost patru ani parlamentar din partea minorităţii macedonene şi vin din mediul economic privat. Sunt economist de 25 de ani, şi cred în colaborare, iar ceea ce îmi doresc este să aduc un suflu nou, birocraţia să dispară, funcţionarii  publici să-şi facă datoria ” – Venera Mariana Popescu.