Handbalistele Craiovei au învins Bistriţa, în primul meci din 2022

0
585

În ciuda absenţelor extrem de importante din echipă (Ţicu, Zamfir), SCM Craiova a reuşit să câştige primul meci din 2022, pe teren propriu, scor 28-26 (15-14), cu Gloria Bistriţa, contând pentru etapa a 10-a a Ligii Florilor.

Au jucat pentru formaţia din Bănie: Dzukheva, Curmenţ, Chetraru (portari), Bak 7 goluri, Loken 5, Andrei 5, Tudorică 3, Şelaru 2, Colac 2, Cârstea 2, Cace 1, Jipa 1, Nica.

Antrenorul SCM Craiova, Bogdan Burcea, a declarat la final: “Îmi felicit echipa pentru acest succes. Atât noi şi adversarii am avut probleme majore cu accidentările. Pentru noi erau vitale aceste puncte de pe teren propriu, sper să mai fim în stare să mai adunăm şi altele”.

După zece etape, SCM Craiova este pe locul 9, cu 14 puncte, iar în etapa viitoare va juca în deplasare, cu Dunărea Brăila, duminică, 16 ianuarie, de la ora 11 (în direct la TVR1).