Prima ședință a conducerii PNL din acest an

0
536
Liberalii iau în discuţie, luni, în Biroul Executiv al partidului, calendarul pentru alegerile locale, sondajele de opinie în privinţa candidaţilor şi termenele de desemnare a acestora. Este prima ședință din acest an a conducerii PNL.
Pe ordinea de zi a şedinţei liberalilor mai figurează agenda guvernamentală şi protocolul de înglobare a grupului Social – Liberal, respectiv a unor foşti membri ai Pro România, printre care Sorin Câmpeanu şi Daniel Constantin.
Preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban, a declarat pe 29 decembrie că liberalii trebuie să-şi stabilească, până la 1 martie, candidaţii pentru funcţia de primar în toate localităţile, menţionând că se va face un sondaj de opinie pentru a decide dacă partidul va merge cu un candidat comun cu USR la Primăria Capitalei.
“Obiectivul nostru este ca până la data de 1 martie să avem stabiliţi candidaţii la funcţia de primar în toate localităţile din România şi să începem cel târziu în data de 15 martie campania de stângere de semnături pentru susţinerea candidaturii fiecărui candidat de primar în localitatea în care candidează”, a afirmat Ludovic Orban, aflat într-o vizită în judeţul Vâlcea.
Întrebat dacă PNL va merge la Primăria Capitalei cu un candidat comun cu USR, Orban a precizat că acest lucru se va stabili după “o analiză sociologică”.