Peste 1,22 milioane de lei – subvenţii la energia termică, în iarna trecută

0
736

O bună parte din cele 562 milioane de lei, care au constituit bugetul Craiovei pe anul 2019, au fost cheltuiţi şi pentru asistenţa socială care a fost acordată diferitelor categorii sociale. De la bătrânii care sunt îngrijiţi la căminul de pe strada „Tabaci”, copiii care primesc servicii sociale la cele 9 creşe funcţionale în oraş, persoanele încadrate cu grad de handicap şi asistenţii personali ai acestora şi până la craiovenii cu venituri financiare modeste, care au beneficiat de subvenţii pentru încălzirea apartamentelor cu energie termică, toate aceste plăţi au fost asigurate de la bugetul local.

Către Căminul de bătrâni de pe strada „Tabaci” a fost alocată suma de 9,8 milioane de lei de la bugetul local, care au fost folosiţi pentru achitarea drepturilor salariale, a cheltuielilor materiale de întreţinere şi funcţionare a instituţiei, precum şi a sumelor aferente persoanelor cu handicap neîncadrate.

Pentru funcţionarea celor 9 creşe de pe raza oraşului şi a celor două activităţi de asistenţă – Îngrijire la domiciliu pentru vârstnicii din Craiova şi Centru de zi pentru bătrâni s-au achitat peste 8,2 milioane de lei pentru plata salariilor celor 153 de salariaţi care au îngrijire aceste persoane; peste 700.000 de lei au fost cheltuiţi pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţii, începând cu procurarea materialelor pentru curăţenie, încălzit şi iluminat, deratizare, analize medicale şi hrană. Tot în anul 2019, din banii primăriei, s-au acordat ajutoare de urgenţă şi de deces în sumă de 12.400 de lei unui număr de 21 de familii, care au avut probleme economice. Un număr de 17 persoane au fost înhumate cu sprijinul autorităţii, suportându-se de la buget toate cheltuielile.

Peste 3.000 de craioveni au primit subvenţie pentru energia termică

Pentru încălzirea cu lemne a populaţiei au fost acordate subvenţii de la bugetul local. 20 de craioveni, care sunt beneficiari de ajutor social, au primit integral subvenţia pentru lemne, banii suportaţi de la buget ridicându-se în 2019 la suma de 5.600 de lei. Alte 25 de persoane, care au venituri mici, dar care nu sunt încadrate ca beneficiare de ajutor minim garantat, au primit subvenţii pentru încălzirea cu lemne a locuinţei – peste 3.200 de lei. Cel mai mare număr a fost însă al craiovenilor care au primit ajutoare de la buget, sub formă de subvenţii, pentru încălzirea cu energie termică a locuinţei. În execuţia bugetară pe primele 11 luni, care a fost propusă şi aprobată de consilierii municipali, la sfârşitul lunii trecute, se precizează că un număr de 3.355 de craioveni, consumatori de energie termică furnizată în sistem centralizat au primit subvenţii totale de peste 1,22 milioane de lei în iarna trecută.

Peste 16.000 de abonamente de transport pentru persoanele cu handicap

Peste 16,6 milioane de lei au fost acordate de la bugetul local pentru persoanele cu handicap. În aceşti bani au intrat drepturile salariale ale unui număr de 506 asistenţi personali ai persoanelor cu handicap grav – pentru copii şi adulţi, 885 de beneficiari de indemnizaţie pentru persoane cu handicap grav. Alte 467 de persoane au beneficiat de plata indemnizaţiei primite de persoana cu handicap în perioada concediului de odihnă al asistentului personal, suma care s-a plătit de la buget, în acest caz, fiind de 12,78 milioane de lei. Pentru un număr de 130 de asistenţi personali au fost achitate analize medicale – suma plătită fiind de aproximativ 5.000 de lei. Alţi bani au fost acordaţi pentru transportul acestora. Nu mai puţin de 16.900 de abonamente pe mijloacele de transport în comun din Craiova au fost acordate, tot de la bugetul local, persoanelor cu handicap grav şi accentuat, precum şi asistenţilor personali ai acesora. Suma care s-a achitat de la bugetul local a fost de 1,1 milioane de lei. O altă sumă – 388.000 de lei – a fost plătită pentru asistenţii personali ai persoanelor cu handicap, dar care nu sunt încadraţi.