Luna trecută s-au desfăşurat la Bruxelles lucrările Consiliului TTE – componenta telecomunicaţii şi societate informaţională. Preşedinţia luxemburgheză a UE a fost reprezentată de Xavier Bettel, premierul Marelui Ducat al Luxemburgului şi ministru pentru comunicaţii şi media iar Comisia Europeană de Gunther Oettinger, Comisar pentru Societatea şi Economia Digitală. Delegaţia română a fost condusă de Marius Bostan, ministrul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională.
Ministrul român a declarat la sfârşitul lucrărilor Consiliului TTE că în centrul preocupărilor noastre trebuie să se afle cetăţeanul. Consolidarea drepturilor consumatorilor va contribui la creşterea încrederii şi a gradului de utilizare a comunicatiilor în bandă largă. „Obiectivul principal al Reformei Telecom ar trebui să fie creşterea competitivităţii, într-un spatiu al securităţii reţelelor şi informaţiei şi în condiţiile eliminării obstacolelor din mediul digital. Astfel, vom contribui la dezvoltarea economiei europene, cu beneficii semnificative pentru economia fiecărui stat membru în parte. Eliminarea rapida a barierelor si simplificarea reglementarilor ar putea aduce o crestere economica semnificativa si start-upurile inovative nu ar mai fi nevoite sa paraseasca Europa ”, a subliniat Marius Bostan.
„Spectrul de frecvenţe radio este un domeniu cheie al Reformei Telecom”
Ministrul Comunicaţiilor a mai susţinut: că reforma ar trebui să creeze un cadru favorabil investiţiilor în dezvoltarea reţelelor de bandă largă, garantând totodată concurenţa, certitudine juridică şi sporind posibilitatea consumatorilor de a alege, prin intermediul unor reglementări previzibile şi consecvente. „Dezvoltarea zonelor rurale, prin sporirea accesului şi a utilizării infrastructurii de bandă largă trebuie să reprezinte o prioritate în viitorul proces de revizuire legislativă. Obiectivul final al Reformei Telecom ar trebui să fie crearea unui sector al telecomunicaţiilor solid şi dinamic pentru ca Europa să poată exploata la maxim noile oportunităţi antreprenoriale şi în materie de inovare”.
Totodată, ministru Marius Bostan a făcut următoarele precizări în legătură cu Reforma Telecom: „Spectrul de frecvenţe radio este un domeniu cheie al Reformei Telecom, fiind necesară eliminarea treptată a obstacolelor apărute în calea utilizării sale eficiente, respectând, în acelaşi timp, competentele nationale ale statelor membre. Politica in domeniul serviciului universal ar trebui decisa de fiecare stat in parte”.
Principalele rezultate ale Consiliului TTE
Pe de o parte, Consiliul a adoptat raportul de progrese al Preşedinţiei Luxemburgheze (PRES LU) privind propunerea de directivă referitoare la accesibilitatea site-urilor web ale organismelor din sectorul public. Accesibilitatea site-urilor web se referă la principiile şi tehnicile care trebuie avute în vedere în momentul realizării site-urilor web, cu scopul de a face accesibil conţinutul acestora tuturor utilizatorilor, în special persoanelor cu handicap. Propunerea de directivă face referire doar la site-urile web ale organismelor din sectorul public având în vedere ca acestea furnizează informaţii şi servicii esenţiale pentru cetăţeni, iar cheltuielile publice în sine pot deja duce la crearea unei pieţe sigure şi semnificative pentru dezvoltatorii web. Un alt rezultat ar fi legat de preşedinţia Luxemburgheză care a informat Consiliul asupra acordului politic atins la data de 7 decembrie a.c. între Consiliu, Parlamentul European şi Comisie, cu privire la directiva NIS (directiva privind măsurile de asigurare a unui nivel comun ridicat de securitate a reţelelor şi informaţiei în Uniune).
Investiţiilor durabile în dezvoltarea reţelelor de comunicaţii
Scopul directivei NIS este de a asigura un nivel comun ridicat de securitate a reţelelor şi a informaţiei, ceea ce înseamnă îmbunătăţirea securităţii internetului şi a reţelelor private, precum şi a sistemelor informatice. Iar pe de altă parte, revizuirea cadrului de reglementare pentru reţelele şi serviciile de comunicaţii electronice, Reforma Telecom. Propunerea Comisiei referitoare la pachetul Telecom va fi prezentată, probabil, în cursul verii anului 2016. Aceasta reprezintă un element esenţial al Strategiei Pieţei Unice Digitale, care vizează promovarea investiţiilor durabile în dezvoltarea reţelelor de comunicaţii electronice de generaţie nouă, garantând totodată concurenţa şi sporind posibilitatea consumatorilor de a alege, prin intermediul unor reglementări previzibile şi consecvente.
Transferul gestionării funcţiilor IANA
Principalele concluzii ale dezbaterii, evidenţiate şi de România, sunt: necesitatea consolidării concurenţei, stimularea investiţiilor, mai ales în zonele rurale, a inovării în sectorul comunicaţiilor electronice, necesitatea unei abordări echilibrate şi transparente de reglementare care să ţină cont de utilizarea eficientă a spectrului de frecvenţe radio. Ministrul român a evidenţiat importanţa consolidării drepturilor consumatorilor, atât în materie de acces şi utilizare a reţelelor de comunicaţii electronice cât şi în materie de protecţie a datelor cu caracter personal. La puncte diverse, Comisarul Gunther Oettinger a prezentat situaţia actuală cu privire la transferul gestionării funcţiilor IANA (Autoritatea pentru asignarea adreselor IP) către comunitatea multiparticipativă şi cu privire la procesul WSIS + 10. Ulterior, i-a informat, pe scurt, pe miniştrii UE cu privire la negocierile referitoare la societatea informaţională şi telecomunicaţii în contextul Acordului de liber schimb între Uniunea Europeană şi Statele Unite (TTIP + Safe Harbour).