Bătaie de joc sau “habarnism”? / Mogoşanu în locul lui Săndoi pe banca Ştiinţei?

1
564

Conducătorii Universităţii Craiova se întrec în decizii hilare şi eşecuri manageriale. După ratarea play-off-ului şi interdicţia la transferuri dobândită anul trecut, o altă gafă este pe cale să fie făcută de oficialii grupării din Bănie. Astfel, sunt şanse mari ca următorul antrenor al echipei să fie tehnicianul echipei secunde, Daniel Mogoşanu (foto). El a mai antrenat Universitatea pe vremea lui Adrian Mititelu, preţ de câteva etape, fiind schimbat cu Eugen Neagoe. “Am vorbit deja cu domnul Rotaru, urmează să ne înţelegem în această seară. Sunt multe nemulţumiri, din partea dumnealui, dar şi din partea mea. Oricum, a fost o perioadă frumoasă aici” a declarat Săndoi pentru DigiSport.

Daniel Mogoşanu nu are nici măcar licenţă PRO, pe foaie urmând să fie trecut un alt antrenor din cadrul clubului care posedă astfel de act. Una dintre variante este Nicolae Ungureanu, care a îndeplinit această funcţie de faţadă şi pe vremea lui Mititelu, iar o altă soluţie este Victor Naicu.

Comments are closed.