Alb-albaştrii vor avea două cantonamente şi 7 amicale în Antalya

0
385

Lotul Universităţii Craiova se reuneşte mâine, iar de pe 12 ianuarie se va pregăti în Turcia

Jucătorii Universităţii se vor reuni mâine pentru partea a doua a campionatului, când este programată şi vizita medicală. Trei zile se vor pregăti pe plan local, iar pe 12 ianuarie vor decola cu destinaţia Antalya pentru primul stagiu de pregătire din intersezon. În perioada 12-22 ianuarie, delegaţia alb-albastră va fi cazată la Hotelul Papillon Ayscha din Belek. Este cantonamentul în care se va pune accent pe condiţia fizică şi în care Universitatea s-a cazat şi în primul cantonament de anul trecut. În cel de-al doilea stagiu din această iarnă, ce se va desfăşura în perioada 25 ianuarie – 5 februarie, Andrei Ivan, Vătăjelu, Mateiu, Bancu şi colegii lor vor fi cantonaţi la Bellis Deluxe Hotel.

S-au stabilit şase dintre oponenţii Știinţei în cele două stagii de pregătire din Turcia.  Astfel, alb-albaştrii vor întâlni două formaţii din prima ligă maghiară, precum şi echipe din Macedonia şi Slovacia. Programul amicalelor Ştiinţei: 16 ianuarie – FC Hallescher (Germania), 21 ianuarie – Vardar Skopje (Macedonia), 28 ianuarie – MTK Budapesta (Ungaria), 31 ianuarie – FC Paksi (Ungaria), 3 februarie – Slovan Bratislava (Slovacia), 4 februarie – FC Sioni Bolnisi (Georgia). Se încearcă şi perfectarea unui alt joc-test pe data de 19 ianuarie.

FC Hallescher a încheiat turul ligii a treia din Germania pe locul 7. Este o echipă în continuă ascensiune, care în 2008 a câştigat NOFV Oberliga Sud, iar în 2012 a fost campioană în Regionalliga Nord, promovând astfel în 3.Bundesliga. S-a dovedit imbatabilă în ultimele şase meciuri din campionat. Golgheterul echipei este englezul Osayamen Osawe, cu 9 reuşite în 21 de partide.

Vardar Skpoje este cel mai titrat club din Macedonia, având în palmares 8 titluri de campioană şi 6 cupe naţionale. Înfiinţat în 1947, Vardar a câştigat primul trofeu major în 1961: Cupa Iugoslaviei. Clubul a sărbătorit cucerirea independenţei Macedoniei în 1993, prin cucerirea a trei titluri consecutive, fiind neînvinsă în sezonul inaugural. În 2012, 2013 şi 2015 a dominat categoric întrecerea internă, încoronându-se iar campioană. De altfel, în sezonul precedent în vitrina clubului a poposit şi SuperCupa Macedoniei. Pe plan internţional cea mai mare realizare s-a petrecut în 2003, când Vardar a fost la un gol distanţă de grupele Ligii Campionilor. În cantonamentul din Slovenia, din 2014, Universitatea a remizat 2-2 cu Vardar, goluri Bancu şi Ivan.

Alb-albaştrii de la MTK Budapesta au 23 de titluri de campioni, au câştigat în 12 rânduri Cupa Ungariei şi de două ori SuperCupa. Este prima echipă din Ungaria care a evoluat într-o competiţie continentală, iar în 1964 a jucat finala Cupei Cupelor, fiind învinsă de Sporting Lisabona. A încheiat turul de campionat pe poziţia a cincea.

Înfiinţat în 1952, FC Paksi a reuşit accederea în prima ligă ungară în 2006, până atunci evoluând în diviziile inferioare. La finalul sezonului 2010-2011 a reuşit cea mai bună clasare din istorie, ocupând locul secund, fapt care i-a permis accederea în preliminariile Europa League. La finalul turului de campionat, FC Paksi se află pe poziţia a patra, cu 30 de puncte acumulate din 19 partide. Echipa este formată într-o proporţie covârşitoare din jucători autohtoni, singura excepţie fiind titularul postului de portar, slovacul Peter Molnar.

Slovan Bratislava este cea mai cunoscută echipă din Slovacia şi singura care are în palmares un trofeu continental: Cupa Cupelor, adjudecată în 1969. Ultima performanţă: câştigarea în 2010 a Cupei Slovaciei. A încheiat prima parte a sezonului pe poziţia secundă, la 7 puncte în urma celor de la Trencin. S-a dovedit imbatabilă în ultimele 14 partide în competiţiile interne din Slovacia.

FC Sioni Bolnisi a încheiat turul din prima ligă georgiană pe locul al patrulea. Cea mai importantă performanţă din istoria clubului este câştigarea campionatului, în 2006. În februarie anul trecut, tot în Antalya, Universitatea a câştigat cu 1-0 un joc de verificare în compania formaţiei georgiene, reuşita lui Alex Băluţă făcând diferenţa.