Pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică la manifestările religioase desfăşurate cu ocazia Bobotezei, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj, în cooperare cu lucrători ai I.P.J. Dolj, Poliţiei Locale Craiova şi I.S.U. Dolj, vor lua toate măsurile de ordine publică necesare, astfel încât să nu apară incidente nedorite.
Pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a activităţilor organizate de Bobotează la biserica „Madona Dudu” din Craiova, în Portul Calafat, Portul Cetate şi Mânăstirea Maglavit, precum şi la sărbătoarea tradiţională cunoscută sub denumirea de „Botezul Cailor” din municipiul Băileşti, forţele de ordine sunt pregătite să intervină. De asemenea, efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova, în cooperare cu lucrători ai I.P.J. Dolj, Poliţiei Locale Craiova şi I.S.U. Dolj, vor asigura măsurile de ordine publică pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a activităţilor specifice acestei sărbători, organizate la Catedrala Mitropolitană „Sf. Dumitru” din Craiova.
Misiunile jandarmilor au în vedere, în principal, protecţia participanţilor, sprijinirea personalului lăcaşelor de cult în îndrumarea cetăţenilor către zona de împărţire a apei sfinţite, prevenirea şi combaterea oricăror fapte care aduc atingere legilor şi normelor de convieţuire socială, precum şi depistarea, identificarea şi dispunerea măsurilor legale împotriva celor care comit fapte antisociale. Jandarmii doljeni îi sfătuiesc pe participanţii la aceste manifestări să acorde o atenţie deosebită bunurilor personale, să evite pe cât posibil să aibă la vedere obiecte de valoare care pot atrage atenţia deoarece astfel de evenimente reprezintă momente prielnice pentru infractori, să manifeste vigilenţă în locurile aglomerate şi să solicite sprijinul jandarmilor aflaţi în dispozitiv în situaţia în care este necesară intervenţia acestora. De asemenea, jandarmii insistă ca cetăţenii să dea dovadă de înţelegere, să respecte indicaţiile forţelor de ordine şi să aştepte cu răbdare împărţirea apei sfinţite fără a crea dezordine, după cum au anunţat reprezentanţii celor două unităţi din Craiova, respectiv Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dolj şi Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova.