La 2 ianuarie a.c., la Tripoli a avut loc întâlnirea liderilor de ex-rebeli, în încercarea dezarmării miliţiilor de către Consiliul Naţional de Tranziţie (CNT). Demersul a eşuat. Constituite pentru a lupta contra lui Muammar Gaddafi, la misrata, Syrte sau Tripoli, miliţiile revendică acum concesii politice pentru a depune armele. CNT, care actualmente se preocupă de redactarea Constituţiei şi organizarea alegerilor, nu dispune decât de o marje limitată de manevră. Situaţia este confuză, ceea ce nu constituie o surpriză. În schimb, există riscuri reale de derapaj şi ameninţări directe la adresa CNT. Majoritatea grupurilor sunt în mâinile islamiştilor, care îşi apără interesele lor locale sau regionale, într-o ţară aflată în situaţia de post-război civil. Armele luate din depozitele fostului regim sunt acum folosite pentru menţinerea influenţelor şi opţiunilor politice. CNT n-are autoritatea, nici mijloacele militare, nici voinţa politică de a intra în confruntare cu miliţiile. Liderii CNT caută cel mai mic numitor comun: crearea unui minister al infrastructurii, pentru relansarea economiei, sau crearea unui minister al hidraulicii, pentru identificarea surselor de apă potabilă. Preocupări cu care toată lumea este de acord. Pentru restul problemelor nu există optimism pe termen mediu. Declaraţia preşedintelui CNT, Mustafa Abdeljalil, care a exprimat teama de un război civil este edificatoare. Numirea unui ministru al Apărării, după asasinarea generalului Abdel Fattah Yunes, în iunie, a dovedit disensiunile din rândul rebelilor. Iar desemnarea şefului Statului Major, Yussef al-Mankuci, un personaj deloc de prim-plin, în încercarea integrării miliţiilor, nu va fi posibilă fără arbitrajul islamiştilor. Influenţa acestora în CNT, armată şi miliţii este foarte importantă. Mohammed Belhaj, guvernator militar la Tripoli, fondator al grupului islamic combatant în Libia şi altădată apropiat de al-Qaeda, dispune de o influenţă considerabilă. Interesant este că nici o reacţie occidentală nu se face resimţită. Şi aşteptările erau mai mari din partea Franţei, care s-a implicat în regiune. Singura propunere formulată de purtătorul de cuvânt al Departamentului de stat american, Victoria Nulan, viza interesele energetice şi strategice americane. Pe acest motiv, unele ţări conservatoare din Golf, precum Qatarul, care joacă un rol de ponderare a islamiştilor, atât în Libia, cât şi în Tunisia, sunt interesate de un anumit tip de cooperare.
