În decembrie 2011 – Inspectorii vamali au efectuat 130 misiuni de verificare

0
326

În luna decembrie 2011, inspectorii vamali din cadrul echipajelor mobile ale Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova şi ale direcţiilor judeţene pentru accize şi operaţiuni vamale Dolj; Olt, argeş, Vâlcea, Gorj şi Teleorman au desfăşurat 130 de misiuni de verificare şi control privind respectarea legislaţiei fiscale şi vamale în vigoare de către persoane fizice şi juridice.

Aceste misiuni s-au soldat cu întocmirea a 51 de procese-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor şi aplicarea de amenzi în cuantum de 242.000 de lei. Totodată, au fost reţinute în vederea confiscării 17.819 pachete ţigarete netimbrate, 3.706 litri de băuturi alcoolice fără timbre fiscale, precum şi suma de 44.214 lei, provenită din vânzarea neautorizată de băuturi alcoolice. Valoarea bunurilor reţinute depăşeşte suma de 138.300 de lei.

„Bunurile fie nu au fost declarate autorităţii vamale în scopul sustragerii de la vămuire, fie au făcut obiectul unor încălcări ale legislaţiei fiscale şi vamale în vigoare”, se precizează într-un comunicat de presă al DRAOV Craiova.