Economisirea pe termen lung şi creditarea în moneda locală

1
345

Banca Comercială Română va ajusta dobânzile la depozite şi la credite în linie cu priorităţile de afaceri pentru 2012: încurajarea economisirii pe termen lung şi promovarea creditării în lei în vederea reducerii riscurilor pentru bancă şi clienţi. Noua ofertă îi avantajează în mod special pe clienţii care îşi încasează veniturile într-un cont BCR, aceştia beneficiind de un bonus de dobândă de până la 0.5% la depozite şi de 0.2 % la credite. Astfel, dobânzile pentru depozitele la termen constituite de aceşti clienţi ajung până la 7% pe an pentru lei, până la 4.1% pe an pentru euro şi până la 2.95% pe an pentru USD.

MaxiPlus în RON

În perioada 4-31 ianuarie 2012 continuă promoţia „Bonus de dobândă pentru clienţii cu cont de salariu la BCR”: 0,50% puncte procentuale la depozitele la termen standard şi 0,25% puncte procentuale la conturile de economii deschise în luna ianuarie. În plus, în aceeaşi perioadă, pentru depozitele la termen de 24 de luni MaxiPlus, BCR a decis majorarea dobânzilor cu 0,25 puncte procentuale atât în lei, cât şi pentru euro. Astfel, clienţii pot beneficia de dobândă fixă de  7,25% pe an la ghişeele băncii şi respectiv 7,50% pe an prin canalele alternative pentru MaxiPlus în RON, respectiv 4,25% pe an la ghişeele băncii şi 4,50% pe an prin canale alternative pentru MaxiPlus în euro.

 

1 COMENTARIU

Comments are closed.