România a învins Polonia, la Eurohandbal 2020

0
475

România a revenit de la 10-15 şi a câştigat cu 28-24 meciul cu Polonia, al doilea pentru tricolore în grupa D a Campionatului European de handbal feminin. Ca şi contra Germaniei, tricolorele au avut un prim mitan dezamăgitor, în care nu a mers aproape nimic. După pauză, apărarea a fost din nou la un nivel bun, ca şi în primul meci de la Euro, iar în atac fetele s-au dezlănţuit. Şi de această dată, Cristina Laslo a fost cea mai inspirată jucătoare, dar şi Neagu a reuşit să-şi ridice prestaţia, în timp ce pe pivot Lorena Ostase a reuşit să se impună, mai ales pe final.

Au jucat pentru România: Dumanska, Dedu (portari), Cristina Neagu 8 goluri, Lorena Ostase 6, Cristina Laslo 6, Nicoleta Dincă 3, Ana Maria Iuganu 2, Laura Popa 2, Eliza Buceschi 1, Anca Polocoşer, Alexandra Subţirică, Andreea Popa, Sonia Seraficeanu, Alexandra Dindiligan.

În primul meci din grupa D, România a pierdut cu Germania, scor 19-22 (10-13), şi are 2 puncte în clasament, calificându-se pentru Main Round. În ultima rundă a grupei D, luni, se vor disputa meciurile Germania – Polonia şi România – Norvegia (21.30). Primele trei clasate vor continua în grupele principale. Pentru a nu intra cu zero puncte în Main Round, tricolorele trebuie să producă marea surpriză în faţa principalei favorite la câştigarea titlului, Norvegia.