Liverpool, cu un Mane irezistibil, a zdrobit-o pe Everton

0
493

Liverpool  a câștigat Merseyside Derby, 5-2 cu Everton și “Cormoranii” înregistrează cel mai bun start de sezon al unei echipe din istoria Premier League cu 43 de puncte obținute din 45 posibile (14 victorii și o remiză). Jurgen Klopp este foarte aproape să aducă primul titlu pe ‘Anfield’ din ultimii 30 de ani, după ce sezonul trecut a adus trofeul Champions League. În lipsa lui Salah, Sadio Mane a fost irezistibil: a pasat excelent la primele două goluri, marcate Origi și Shaqiri, și a punctat apoi după un sprint teribil. La pauză a fost 4-2, Origi marcând după o preluare magnifică și un lob pe măsură, iar Michael Keane și Richarlison au redus diferența. Pe final, Bobby Firmino a driblat tot pe stânga și l-a servit pe Wijnaldum, care a șutat imparabil.

Liverpool este neînvinsă in ultimele 78 de zile,  neînvinsă in Premier League în ultimele 335 de zile, pe ‘Anfield’ în toate competițiile în ultimele 433 de zile.

Trupa lui Klopp are în continuare 8 puncte avans față de Leicester, iar în weekend joacă la Bournemouth.