Şezătoare la Liceul Voltaire, în cadrul proiectului TERAPI

0
1236

Dacă s-a gândit cineva că, în era tehnologiei, tinerii sunt tot mai puțin atrași de valorile autohtone, ei bine, s-a înșelat amarnic! O confirmă activitatea desfășurată miercuri, 4 decembrie, la Liceul ”Voltaire”, în cadrul proiectului Erasmus+ TERAPI, la care au participat elevi, profesori, personalul nedidactic și auxiliar al unității școlare, dar și părinți și frați mai mici ai liceenilor. Este vorba despre o șezătoare care a reînviat obiceiuri și a reconstituit, aproape în detaliu, practici și spații arhaice, tipice din regiunea Olteniei. Evenimentul a fost moderat de doamna director al Liceului ”Voltaire”, prof. dr. Dorina Loredana Popi și de domnul director al Secției de Etnografie al Muzeului Olteniei, prof. dr. Irinel Cănureci.

Obiectele decorative specifice unei gospodării tradiționale au transformat pe toți cei prezenți în membri ai unei comunități străvechi, alimentându-i cu energiile aduse din trecut. Lumea de altădată a fost recompusă cu ajutorul covoarelor țesute manual, scoarțelor cu motive florale sau ornamente zoomorfe, putinelului pentru bătut laptele, fusului, fuiorului, icoanei cu ștergar de borangic și pistornic, ori al vasele de lut pline de bunătăți.

În ateliere de lucru mixte, alcătuite din tineri și adulți deopotrivă, adolescenții îmbrăcați în straie de sărbătoare, au deprins arta cusutului în punct (în muscă), realizând semne de carte cu motive populare, care să le amintească de o după-amiază în care s-au conectat cu tradiția și în care au aflat povești de odinioară. Pe parcursul întregii activități, dansurile tradiționale și piesele folclorice din repertoriul local au încântat audiența, cu atât mai mult cu cât pe scena au evoluat copii de toate vârstele.

O surpriză deosebită a făcut-o interpretul de muzică populară oltenească, Alexandru Lilea, laureat al Festivalului ”Maria Tănase” în 2017 și participant la emisiunea ”O vedetă populară”, care a oferit un recital de doine și balade culese din zonele rurale de pe Valea Dunării, unele dintre ele fiind mai vechi de un secol: ”Doina haidulească”, ”Dada Florina, fată mare”. De la acest tânăr talentat, colecționar de obiecte din ceramică și de costume tradiționale, cei prezenți au putut afla despre geneza unor creații folclorice mai puțin cunoscute și, tocmai de aceea, unice. De asemenea, artistul a vorbit și despre faptul că în ultimii ani s-a produs o adevărată resurecție a cântecului bătrânesc autentic acompaniat de instrumente vechi, ceea ce demonstrează că există o apetență sporită a publicului pentru astfel de compoziții originale.

Toți cei care au luat parte la șezătoare au rămas impresionați de atmosfera creată, de bucatele tradiționale gustoase, preparate cu grijă, de frumusețea costumelor populare purtate de elevi și de profesori, mărturii ale unor timpuri îndepărtate, dar niciodată uitate, dar și de bogăția repertoriului artistic oltenesc. Câștigul a fost cu atât mai mare cu cât a fost transmisă generației tinere deprinderea de a coase, de a prețui tradițiile, adevărate repere identitare care își merită locul în istoria devenirii noastre.

Proiectul TERAPI (”Territoire apprenant”), cel care a prilejuit această reuniune, pune școala în contextul teritorial de care aparține, pentru a adapta cunoștințele transmise elevilor la zona din care aceștia provin. Iată de ce s-a dovedit a fi necesară integrarea tematicii patrimoniului într-un context intercultural oferit de diversitatea mediilor familiale în care trăiesc elevii.

Din moment ce tradițiile constituie un liant intergenerațional, este de înțeles nevoia de a reconecta liceenii, prin părinții și bunicii lor, la specificul românesc, tot mai putin valorizat în contextul globalizării. De aceea, prin activitatea desfășurată la Liceul ”Voltaire”, în parteneriat cu Muzeul Olteniei, a fost întărită ideea că, pentru elevi, sunt benefice astfel de incursiuni în universul tradițional, pentru că doar așa ei vor înțelege pe deplin modul de viață al generațiilor trecute și vor fi capabili să își contureze reperele morale.