Căminul de bătrâni din Craiova a solicitat o suplimentare de bani

1
1121

Conducerea Căminului pentru Persoane Vârstnice din Craiova a solicitat o suplimentare de fonduri de 540.000 de lei, bani care au fost acordaţi la ultima rectificare de buget. Fondurile vor fi folosite pentru plata salariilor. Căminul este ocupat 100%, în acest moment fiind îngrijiţi 320 de bătrâni de către 160 de angajaţi, de la medici la infirmiere şi bucătari.

Pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local Municipal, de joia trecută, s-a aflat un proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli a Căminului pentru Persoane Vârstnice, situat pe strada „Tabaci”. Pornind de la această propunere, consilierii liberali au interpelat autorităţile locale cu privire la destinaţia acestor fonduri. „Cred că aceste cheltuieli sunt foarte mari, la căminul de bătrâni. Acolo tot timpul se cer bani, în condiţiile în care li se iau bani şi bătrânilor pentru întreţinerea lor”, a ridicat problema în CLM Craiova, consilierul liberal Adriana Ungureanu. În aceeaşi şedinţă, alesul local PNL a pus în discuţie şi rectificarea bugetară de la Filarmonica „Oltenia”, acolo unde, de asemenea, a fost nevoie de o suplimentare de fonduri.

Banii, solicitaţi pentru plata salariilor

În plenul respectiv, conducerea instituţiei de cultură a motivat că are nevoie de fondurile de la buget pentru a asigura salariile angajaţilor pentru luna decembrie, deoarece a intervenit o eroare de calcul în contabilitate. Deşi banii de la Căminul de bătrâni au fost solicitaţi tot pentru plata salariilor, acolo nu a intervenit această situaţie. Din raportul care a însoţit proiectul de hotărâre a rezultat că fondul de salarii a crescut, nefiind acelaşi în fiecare lună, întrucât salariile unora dintre angajaţi – medici, asistenţi medicali, ambulanţieri şi şoferi pe autosanitară – s-au majorat la nivelul salariului de bază stabilit la nivelul anului 2022. 

Salariile medicilor psihologi, majorate cu 10%

O altă explicaţie pe care a invocat-o conducerea Căminului de bătrâni a fost legată şi de salariile medicilor psihologi, care asigură servicii medicale de specialitate pentru bătrânii instituţionalizaţi pe strada Tabaci. „Persoanele care ocupă funcţia de psiholog în unităţile sanitare, unităţile de asistenţă medico-socială şi unităţile de asistenţă socială şi care deţin specializarea de psihologie clinică beneficiază de majorarea salariului de bază cu 10%”, se precizează în documentaţia proiectului de hotărâre, care a fost pusă la dispoziţie de conducerea căminului. În total, un număr de 7 medici se îngrijesc de sănătatea bătrânilor.

Căminul are un buget de 13 milioane de lei

Potrivit proiectului, conducerea Căminului de bătrâni a solicitat o suplimentare cu 540.000 de lei, bani care asigură fondul de salarii până la finalul lunii decembrie. Cu aceşti bani alocaţi de municipalitate, bugetul propriu creşte la suma de 13,27 milioane de lei, urmând să fie cheltuiţi în totalitate astfel: pentru cheltuielile de personal, adică pentru plata salariilor, se consumă 10,48 milioane de lei, cheltuieli cu bunuri şi servicii – 2,5 milioane de lei, cheltuieli de capital – 115.000 de lei. O sumă de 154.000 de lei a fost folosită, pe parcursul anului, pentru persoanele cu handicap neîncadrate.

320 de bătrâni sunt îngrijiţi pe strada „Tabaci”

În luna ianuarie, unitatea avea 155 de angajaţi, însă s-a dovedit că este nevoie de ocuparea posturilor vacante. După cum se arată în proiectul de hotărâre, în luna martie, după ieşirea la pensie a unei infirmiere, a fost angajată o altă persoană prin concurs. În luna aprilie, a revenit din concediu asistentul social, iar în luna mai, a fost angajat, pe perioadă determinată, un administrator. În lunile care au urmat, au mai fost angajaţi un farmacist, un asistent medical, un kinetoterapeut. În prezent, conform conducerii de acolo, în Căminul de bătrâni sunt găzduiţi 320 de beneficiari de servicii, care plătesc câte 1.000 de lei pe lună, contribuţia lor financiară fiind majorată anul acesta de la 8.000 de lei.

1 COMENTARIU

Comments are closed.