Italia: Ce va fi după referendum?

0
140

Flat IraliaInterogaţia invocată în titlu nu vizează celebra melodie „Che sara, che sara” a lui Jose Feliciano (1985) sau Ricchi e Poveri (San Remo, 1971), ci incertitudinea unui scrutin de înalt risc, în Italia, privind reforma constituţională, iniţiat de Matteo Renzi, preşedintele Consiliului de Miniştri. 46.714.950 de italieni au fost înscrişi pe listele electorale, dar absenteismul estimat depăşeşte 40%. Primele sondaje la ieşirea de la urne urmau a fi anunţare după ora 23.00, iar rezultatele definitive, luni, 5 decembrie a.c. Dacă „DA” câştigă, scenariul este simplu: Matteo Renzi rămâne în funcţie şi alegerile legislative vor avea loc în februarie 2018, cum este prăvăzut. Nicio criză, nicio instabilitate nu pot perturba politicile eceonomice ale actualului premier. Mai mult, acesta poate pune presiune pe Bruxelles, în obţinerea unei flexibilităţi financiare, răsplată pentru ajutorul consistent la primirea imigranţilor – peste 180.000 sosiţi pe coastele italiene de la începutul anului – într-o indiferenţă din partea altor ţări europene. Dacă „NU” câştigă, Matteo Renzi rămâne în funcţie, dar sensibil slăbit, mai ales că o aripă a Partidului Democrat pe care îl conduce face campanie împotriva sa. O lejeră remaniere este posibilă cu o eventuală lărgire a majorităţii prin aportul micilor grupări de centru. Alegerile rămân fixate pentru mijlocul lunii februarie 2018. Scenariul nr. 3 ar fi următorul: se impune „NU”, Matteo Renzi pleacă prin demisie irevocabilă, iar preşedintele Republicii, Sergio Mattarella, decide instalarea unui guvern tehnocrat cum s-a întâmplat în 2011, cu Mario Monti premier, susţinut de o coaliţie heteroclită, fără Mişcarea 5 Stele a lui Beppe Grillo, care nu vrea să împartă puterea. Dar şi în această ipoteză, Partidul Democrat, principalul partid de pe scena politică, rămâne pivotul situaţiei. În fine, ultimul scenariu care poate fi luat în calcul este următorul: dacă „NU” câştigă masiv, Renzi demisionează fără nicio posibilitate de întoarcere. Preşedintele Mattarella dizolvă Parlamentul şi alegerile anticipate pot avea loc în vara lui 2017. Urmează o instabilitate politică şi financiară. Ceea ce nu ar fi un lucru nou, dacă avem în vedere că 62 de guverne s-au succedat după 1945, cu o durată medie de viaţă de 361 de zile pe mandatul a 25 de premieri. Ocazie pentru Beppe Grillo – antisistem – după ce partidul său a dat primarii Romei şi Torino să spere în realizarea unei majorităţi la Cameră şi Senat. De fapt, ce vrea până la urmă Matteo Renzi? Să pună capăt bicameralismului, mai ales că ambele Camere aveau prerogative similare. Camera Deputaţilor ar urma să rămână cu 630 de aleşi şi să acorde votul de învestitură Guvernului, dar să şi producă legile necesare, în schimb Senatul să se reducă la 100 de membri, faţă de 315 în prezent, mandatul fiind de 7 ani, însă neputându-se reînnoi. Senatului i-ar reveni un rol secundar în elaborarea legilor, fără niciun punct de vedere la învestirea Guvernului, poate în legiferarea unor iniţiative regionale şi aprobarea unor tratate internaţionale.