Îngheţ între palate

0
392

Ceea ce ştim nu e nou. De la începutul anului şi până în prezent scenariul e neschimbat. Ne referim la cel al „coabitării” între palate. Preşedintele Traian Băsescu anunţa luni seara că a decis să nu accepte Memorandumul cu FMI, din cauza instituirii accizei de 7 eurocenţi la carburanţi, după ce în prealabil precizase că va returna Parlamentului proiectul de buget pe anul viitor, aprobat ieri, dacă nu se va ţine seama de recomandările sale, printre care şi renunţarea la augmentarea accizei evocate. Întrevederea de marţi seara, de la Palatul Cotroceni, dintre preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta, acesta însoţit de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, şi ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, s-a dovedit inoperantă. Fiecare din părţi şi-a expus punctul de vedere, rămânând surdă la expunerea celeilalte. Şi dacă relaţiile dintre palate s-au arătat de la început glaciare, acum se pare că au îngheţat cu adevărat. Parlamentul n-a mai tergiversat înfiinţarea „Comisiei Nana”, condusă de Eugen Nicolicea, abilitată cu investigarea circumstanţelor cumpărării unui teren agricol în judeţul Călăraşi de către Ioana Băsescu, fiica cea mare a preşedintelui. Armătura scandalului se întăreşte. De la Comisia Europeană, prima reacţie n-a întârziat să apară, prin vocea lui Simon O’Connor, purtătorul de cuvânt al comisarului european pentru Politici Economice şi Monetare, Oli Rehn: „România a fost cea care a solicitat un program de precauţie şi România este cea care trebuie să decidă dacă doreşte să continue programul convenit”. Acordul de precauţie pentru România (2013-2015) prevede contribuţia Comisiei Europene cu 2 miliarde euro, asistenţă aprobată în Consiliul Uniunii Europene din 22 octombrie a.c.. Întreaga desfăşurare de forţe sună neliniştitor. Atmosfera în genere e neliniştitoare şi asta în pragul sărbătorilor de iarnă. Să admitem că, erodat de excesul atacurilor a căror ţintă a fost, fără a rămâne vreodată dator, preşedintele Traian Băsescu nu vrea să lase impresia că „volanul” maşinii a trecut… în mâinile Guvernului. Dezbaterea cu mărirea preţului carburanţilor are premise false, din moment ce în intervalul 2008-2012 acesta a crescut cu 50%. Acciza la carburanţi a crescut şi ea cu 40%. Evident, parte din preţ e acciza şi TVA, dar România se află în rândul ţărilor UE cu cea mai mică pondere a taxelor şi accizelor în preţul carburanţilor, deţinând şi resurse. Cu veniturile suplimentare obţinute pe această cale, Guvernul clamează că vine în întâmpinarea unor largi categorii sociale (majorarea salariului minim, creşterea pensiilor, a salariilor medicilor rezidenţi şi cadrelor didactice, etc). Felul în care arată redevenţele pentru cele mai importante resurse ale României, şi ne referim inclusiv la concesionarea şi arendarea unor mari suprafeţe agricole către investitori străini, dar şi autohtoni, nu se discută. Hărţuiala politică, în recrudescenţă, a lui Traian Băsescu cu Victor Ponta şi USL, pe tema accizării, n-are aşadar o motivaţie deplin convingătoare. În schimb, anunţul insolit cu returnarea bugetului e doar începutul gherilei de anul viitor, unul electoral, cu alegeri europarlamentare şi prezidenţiale. Acuzaţiile reciproce se vor acutiza. Că nu e pace între palate, asta o ştiam şi faptul că parlamentarii USL sunt deja avertizaţi de preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, că „vor face Crăciunul cu bugetul pe masă” dacă Traian Băsescu îşi ţine făgăduinţa, nu e atât de îngrijorător pe cât se anunţă tensiunile politice din anul viitor. Semnalul s-a dat în ajunul Sfântului Nicolae.