Podul Calafat-Vidin va fi dat în folosinţă în mai 2013, anunţă ministrul bulgar al Transporturilor, Ivailo Moskovski. „Dacă vremea va permite, lucrările ar urma să fie finalizate la sfârşitul lunii decembrie 2012”, a spus Moskovski citat conform site-ului Novinite.com. Ministrul bulgar a reamintit că intrastructura rutieră care face legătura cu podul a fost deja construită, atât în România, cât şi în Bulgaria. Conform estimărilor, peste 100.000 de vehicule ar urma să traverseze anual acest pod.