Avertizare meteo de ninsoare în toată ţara

0
255

Meteorologii au avertizat că începând din această dimineaţă şi până mâine seară va ninge în toate judeţele şi se va depune strat de zăpadă îndeosebi în sud-vestul, centrul, nordul ţării şi în zona de munte, iar în regiunile estice şi la munte va fi vânt puternic. Potrivit avertizării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie, astăzi vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare şi se va depune strat de zăpadă în sud-vestul, centrul, nordul ţării şi în zona de munte. În Moldova, Muntenia şi Dobrogea vor fi ploi, care la noapte se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare. Mâine, 6 decembrie, va ninge în special în Moldova şi în zona Carpaţilor Orientali. Totodată, vântul va prezenta intensificări mai ales în regiunile estice şi la munte, cu viteze ce vor depăşi local 60 de kilometri pe oră. Avertizarea este valabilă în toată ţara, de astăzi, ora 6.00, până mâine la ora 18.00.